Traian Basescu: Curtea de Justitie a UE va pastra Uniunea asa cum este

Preşedintele Traian Băsescu a primit, joi, la Palatul Cotroceni, o delegaţie de judecători ai Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, condusă de Vassilios Skouris, presedintele acesteia, prilej cu care şeful statului a afirmat că este o onoare să stea în faţa unui număr aşa de mare de judecători.

În primul rând, vă mulţumesc foarte mult pentru că ne vizitaţi. Eu am vizitat Curtea, anul trecut, la Luxemburg, dar nu m-am aşteptat niciodată că voi avea şansa să văd un număr atât de mare de judecători de la Curtea Europeană. Bine că nu suntem încă acuzaţi că venim în faţa dvs cu diferite dosare. Oricum, privim spre Curtea de Justiţie ca spre ceva ce nu ne dorim să vedem în acţiune, dar care, în acelaşi timp, credem că la Luxemburg se află Curtea care va păstra Uniunea Europeană aşa cum este. Este un moment extrem de interesant pentru noi şi credem cu tărie că în ceea ce priveşte Curtea Europeană, ea va fi elementul de consolidare al Uniunii, care pare a fi mai afectată decât ne-am fi aşteptat iniţial. Mereu este o plăcere să vă cunosc, pe dvs şi colegii dvs. Nu este numai o plăcere, ci şi o onoare pentru un şef de stat să stea în faţa unui număr aşa de mare de judecători, a declarat Băsescu, în debutul întrevederii cu judecătorii Curţii Europene. Preşedintele Curţii de Justiţie a UE a precizat că este o onoare să viziteze România, subliniind că este foarte important să viziteze instituţiile judiciare din statele membre.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns