Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, sâmbătă seară, la întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Chicago, că şeful politicii externe a României este şeful statului roman. Ministrul de Externe, Andrei Marga, a punctat că, potrivit Constituţiei, preşedintele este cel care are întreaga autoritate în acest domeniu.
Dacă îmi permiteţi să vă dau eu un răspuns simplu şi scurt: şeful politicii externe a statului român este şeful statului român. Deci, parteneriatul strategic este cu SUA. Federaţia Rusă ne este vecin, avem interese economice şi de securitate în zonă, dar parteneriatul nostru definitiv, parteneriatul nostru strategic este cu SUA, plus calitatea de membri ai UE. Iar, din acest punct de vedere, v-a răspuns cea mai autorizată voce a statului român, a replicat Băsescu la întrebarea unui reprezentant al comunităţii româneşti, adresată iniţial ministrului român de Externe, cu privire la afirmaţiile acestuia referitoare la apropierea României de Federaţia Rusă.
După răspunsul preşedintelui, ministrul Afacerilor Externe a precizat că afirmaţiile sale cu privire la Rusia, de la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, au fost scoase din context, punctând că el s-a referit la faptul că România trebuie să fructifice atât avantajele calităţii de membru NATO, cât şi pe cele ale apartenenţei la UE.

Fii primul care comentează