România şi Bulgaria au întâmpinat critici din partea Franţei şi Germaniei privitoare la statul de drept şi li s-a sugerat că ar putea intra în Schengen după ce rezolvă problema corupţiei. Conform raportului anual al SAR, care va fi dat publicităţii vineri, 25 februarie, cele două ţări nu stau substanţial mai bine decât stăteau în 2004, deşi procurorii anticorupţie fac eforturi mai mari. Conform indicatorului Control of Corruption, agregat de Banca Mondială din diverse surse de expertiză, evoluţia României din 2004 în 2010 nu arată un progres semnificativ, România fiind încă în urma Croaţiei sau Turciei, ţări candidate, şi la coada ţărilor nou intrate. Alte surse independente, cum ar fi Freedom House, notează un progres în 2005 şi 2006, urmat de regres şi stagnare. Raportul SAR, încearcă să găsească indicatori reali, nu doar de percepţie, ca acei ai Băncii Mondiale, urmărind de exemplu evoluţia fondurilor de achiziţie, cifra de afaceri şi profitul companiilor din domeniul construcţiilor româneşti comparativ cu cele străine, comportamentul Hidroelectrica sub diferite regimuri politice (sub toate a continuat alocarea privilegiată către „băieţii deştepţi”), precum şi capacitatea de răspuns a procuraturii şi societaăţii civile. Raportul urmăreşte modul de funcţionare obişnuit al statului pentru a ajunge la concluzia că alocarea privilegiată este normă în România, acesta fiind principalul mecanism de corupţie, care nu s-a schimbat din 2004. De asemenea, fenomenul corupţiei la nivelul statului trebuie privit global, întrucât acesta nu se poate dezvolta numai sectorial, fiind vorba de o încrengătură de decizii şi relaţii de autoritate, precum şi politice. Societatea civilă a fost unul dintre factorii de presiune împotriva corupţiei. Cu toate acestea, observând evoluţia organizaţiilor pentru perioada 2004-2010, se conchide că numărul celor care desfăşoară campanii de advocacy, de transparentizare a administraţiei publice şi desfăşoară funcţii de watchdog este foarte mic şi marea parte a lor sunt concentrate în Bucureşti. Sursele de finanţare s-au redus constant după 2007, scăzând vizibil capacitatea numărului şi aşa mic de organizaţii care militează pentru reducerea corupţiei. Fondul Social European înstrăineaza organizaţiile de activităţi de tip watchdog, iar mediul de afaceri pare insensibil sau reticent în a se implica în activităţi care i-ar putea produce dificultăţi. Partidele de la guvernare, actorii principali de pe scena manevrării resurselor financiare şi umane nu au dovedit capacitate şi vointa de a schimba regulile jocului şi s-au manifestat arbitrar în cheltuirea banilor discreţionar şi în manipularea funcţiilor de decizie din instituţiile statului. Politicul s-a folosit în perioada 2004-2010 de mai multe instrumente prin care şi-a consolidat capacitatea. Dacă anii ’90 au însemnat privatizări şi falimente, deceniul următor a adus după sine alte abuzuri şi încălcări ale legii şi eticii. Chiar dacă anii 2001 şi 2003 au adus legi ale accesului la informaţie şi transparenţă, aplicarea acestora a rămas defectuoasă, denotând o gravă lipsă de responsabilitate a administraţiei publice. Chiar dacă există o lege a responsabilităţii ministeriale, nici un ministru nu a primit sentinţă de executare a pedepsei. Mai mult, chiar dacă la nivel mediu şi mic, oficialii au început să fie condamnaţi, la nivel înalt, Parlamentul şi-a arătat ataşamentul pentru membrii săi de vază, refuzând retragerea imunităţii pentru politicieni de seamă precum Adrian Năstase sau Monica Iacob-Ridzi. De asemenea, cercetarea penală a acestora este tărăgănată. Atât DNA, cât şi ANI au avut de suferit de pe urma anchetelor pe care le-au produs, prin modificări ale regulamentelor de funcţionare ale agenţiilor. Politizarea sectorului public a rămas o constantă. Toate partidele au numit oameni în posturi cheie care să genereze profit financiar şi putere de decizie. Acest lucru a creat instabilitate, corupţie şi lipsă de transparenţă, mai ales pe fondul lipsei de asumare a responsabilităţii. Afacerile cu statul, răsplăţile politice şi alocarea discreţionară a banilor pentru administraţia locală au rămas constante. Indicatorii SAR confirmă concluzia Băncii Mondiale că nu se poate vorbi de progres semnificativ în România. Cu toate acestea, SAR crede că există instrumente pentru schimbarea acestor reguli ale jocului. Consideră că amânarea aderării la Spaţiul Schengen a României şi condiţionarea accederii de îmbunătăţirile cu privire la corupţie este justificată. Mecanismul de Cooperare şi Verificare ar trebui să continue.
Fii primul care comentează