
Ieri, Ministrul Educaţiei a mers din gafă în gafă. Mai întâi a spus în Senat că substantivul „coleg” este de genul neutru, iar apoi a făcut aceeaşi gafă de proporţii în două emisiuni diferite. Funeriu i-a numit pe rând pe Radu Moraru şi Ion Cristoiu „domnule Turcescu”. Iar ceea este şi mai ilar este că în a doua emisiune, Robert Turcescu era chiar lângă Ion Cristoiu.
Funeriu fusese invitat în emisiunea lui Radu Moraru tocmai pentru a-şi explica gafa gramaticală făcută în Senat. Iar Ministrul a continuat în aceeaşi notă la 10 TV, adresândui-se „naşului” Radu Morraru cu apelativul „domnule Turcescu”. Eram în emisie, m-am uitat la ceas şi stiam că trebuie să vin la domnul Turcescu şi i-am spus astfel. M-a taxat imediat şi mi-a spus «domnul ministru Andronescu, şi-a explicat Ministrul gafa. Apoi, ajuns la B1 TV în emisiunea lui Robert Turcescu, Ministrul a comis-o din nou. Mai precis, Funeriu i-a spus lui Ion Cristoiu acelaşi „domnule Turcescu”. Atunci, Turcescu, aflat lângă, şi-a pus mâna în cap, iar Ion Cristoiu a zis senin Turcescu este el. Cum situaţia devenise deja penibilă, Funeriu nu a avut altceva de făcut decât să spună că Azi e ziua gafelor.
Anda Deliu
Fii primul care comentează