
Prin OUG 48/ 2010 şi prin deciziile ulterioare Ministerul Sănătăţii pune în pericol siguranţa naţională, atrage atenţia deputatul PNL Horia Cristian. „În primul rând, descentralizarea a inclus eronat şi spitalele de Boli Infecţioase, care reprezintă cea mai importantă armă de luptă împotriva epidemiilor. Prin descentralizare, MS a pierdut controlul asupra acestora şi asupra investiţiilor făcute în ideea de a controla şi stăpâni epidemiile. La Spitalul “Victor Babeş” din Timişoara s-au investit sume importante în aparatura de terapie intensivă, respectiv ventilatoare destinate pacienţilor cu gripă. În condiţiile în care acest spital va deveni o secţie a Spitalului Municipal, nimeni nu va înţelege de ce aceste aparate trebuie să fie “conservate”, în timp ce pacienţii din Spitalul Municipal sunt ţinuţi în secţia ATI cu aparatura învechită şi insuficientă. Ca atare, există pericolul ca victimele colaterale ale acestei descentralizări să fie viitorii pacienţi cu gripă”. Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile raportează pentru acest an o creştere semnificativă a cazurilor de gripă, creştere care s-a accentuat în săptămâna de la finalul lunii februarie, creşterea fiind cu peste 15% faţă de săptămânile anterioare. În total, în acest sezon s-au înregistrat 116 cazuri noi de gripă, din care AH1N1 50 şi B 66 cu un număr de 4 decese noi, ridicând totalul deceselor la 21. „Desfiinţarea fizică a sanatoriilor TBC reprezintă o altă ameninţare reală şi prezentă. Pacienţii de aici reprezintă cazuri multirezistente tratate sub supraveghere atentă. Supravegherea e necesară pentru că pacienţii aceştia nu au resursele economice de a se trata (nu pot beneficia de ajutor material şi astfel sunt fără sursa de subzistenţă) şi nu înţeleg importanţa tratamentului corect. Desfiinţarea acestor sanatorii va duce la reîntoarcerea pacienţilor nevindecaţi în societate, cu risc crescut de răspândire a bolii în forma ei cea mai agresivă şi apoi decesul rapid al pacienţilor” – conchide deputatul liberal.
Fii primul care comentează