Timişoara / Liberalul Nicolae Robu se declară mulţumit de rezoluţia Comisiei Juridice a Senatului

Rezoluţia Comisiei Juridice a Senatului privind compatibilitatea funcţiilor de Rector şi Parlamentar în actuala legislatură, aidoma rezoluţiei de acum câteva zile a Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, „nu face altceva decât să confirme un lucru elementar: într-un stat de drept, nicio lege nu poate acţiona retroactiv” – spune Nicolae Robu, senator PNL de Timiş şi rector al Universităţii „Politehnica” din Timişoara. Şi adaugă: „În fapt, noi, cei ce acum suntem şi rectori şi parlamentari, am fost aleşi – şi nu numiţi! – în aceste funcţii pe baza unor legi, care defineau în anumiţi termeni mandatele noastre, ca durată, drepturi, obligaţii, compatibilităţi şi incompatibilităţi. Ştiind toate acestea şi nu în necunoştinţă de cauză, noi am candidat la cele două funcţii, şi tot ştiind toate acestea şi nu în necunoştinţă de cauză, cei în drept să voteze ne-au votat. Într-o atare situaţie, este de bun simţ că mandatele în derulare trebuie exercitate până la expirarea lor, în termenii în care ele au fost obţinute. Nu pot decât să salut profesionalismul şi capacitatea de a nu ceda la presiuni a  membrilor Comisiei Juridice a Senatului şi a omologilor lor din Camera Deputaţilor, care au înţeles că, dincolo de comandamentele politice -atât de vremelnice!-, au o sfântă obligaţie deontologică: aceea de a judeca drept”. În final, rectorul Universităţii „Politehnica” conchide: „Îi asigur atât pe membrii comunităţii academice a Universităţii „Politehnica” din Timişoara – cadre didactice şi studenţi, deopotrivă -, cât şi pe cetăţenii Colegiului 2 Senat Timiş – dar, în fond, mai mult de atât: pe toţi cetăţenii României interesaţi de prestaţia mea -, că-mi voi exercita şi în continuare prerogativele cu care ei m-au învestit cu aceeaşi abnegaţie şi loialitate cu care am făcut-o şi până acum – în privinţa competenţei şi eficienţei: aprecierea le aparţine lor, în totalitate -, onorând aşa cum se cuvine cele două înalte funcţii pe care ei mi le-au încredinţat”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns