
Primul lucru de remarcat la conferinţa de presă a PSD a fost numărul mare al jurnaliştilor prezenţi adunaţi în jurul mesei, în timp ce din partea cealaltă a baricadei s-au aflat preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, şi preşedintele PSD Timişoara, Matei Suciu. Mai hotărât ca niciodată în acest „război total” al policii româneşti, „mascaradă din punct de vedere politic” care se derulează în societatea românească, preşedintele Titu Bojin a anunţat că s-a analizat situaţia în teritoriu cu partenerii din USL şi s-a ajuns la concluzia că în zece localităţi din judeţ, printre care şi oraşele Ciacova şi Deta, noua alianţă social-liberală deţin majoritatea şi îşi pot impune punctul de vedere, schimbând viceprimarii PDL. În plus, mai sunt câteva localităţi unde, în funcţie de ce se va decide în discuţiile cu PNŢCD şi UDMR, se poate aplica acelaşi tratament. PSD Timiş, spune preşedintele pe judeţ, cuprinde în acest moment un număr de 280 de consilieri locali, cifră rotunjită prin asimilarea unui independent la Săcălaz. Pe de altă parte, au fost excluşi din partid trei consilieri, de la Recaş, Criciova şi Găvojdia. Venit de zece luni în fruntea pesediştilor judeţului, Titu Bojin a subliniat încă o dată că nu va accepta niciun fel de „cârcoteli şi aranjamente pe la spate”. În acelaşi timp, preşedintele PSD Timiş a mărturisit că dintre cei 5000 de membri de partid avuţi în scripte în momentul numirii, acum mai sunt doar 1500, restul fiind de negăsit.
Fii primul care comentează