
În perioada 22 – 27 februarie, Cluburile Studenţeşti Liberale, în colaborare cu Fundaţia „Friedrich Nauman”, au organizat în staţiunea Straja din judeţul Hunedoara, ediţia a III-a a Şcolii de iarnă “Octavian Paler”. Ca şi în anii precedenţi, cei 38 de participanţi (câte un reprezentant de la fiecare organizaţie CSL teritorială şi doi reprezentanţi ai partidelor liberale din Republica Moldova) au fost pregătiţi de către trainnerii de la ARDOR Muntenia (Asociaţa Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică) conduşi de Emanuel Beteringhe, pentru dezvoltarea abilităţilor oratorice în sesiuni de “Public Speaking” ce au avut ca temă centrală “Uniunea Europeană”. Pe toată durata şcolii, studenţii au prezentat şi dezbătut teme precum: “politica de coeziune – gaura neagră a UE”, “ înăsprirea sancţiunilor pentru încălcarea dreptului comunitar”, “adopţiile internaţionale”, “existenţa unei armate unitare a UE” etc. Pentru o cât mai bună însuşire, dar şi pentru o verificare a cunoştinţelor, participanţii au fost angrenaţi într-un concurs de „Public Speaking”, câştigătorii fiind reprezentanţii filialelor Alba şi Oradea: Ferenc Fazakas – Olah şi Sorin Bradea. Dintre liderii PNL ce au participat la acest eveniment se regăsesc: Mircea Diaconu – senator PNL, Mariana Câmpeanu – deputat PNL, Nicolae Robu – senator PNL şi rector al Universităţii Politehnice din Timişoara, precum şi Florin Alexe – preşedinte TNL România. Invitat special a fost Cornel Nistorescu – jurnalist la ziarul Cotidianul. CSL Timiş a fost reprezentat la Şcoala de iarnă “Octavian Paler” de către Radu Predescu, care a mărturisit că “Participarea la cursurile acestei şcoli m-au ajutat să-mi îmbunătăţesc abilităţile de prezentare, să descopăr noi tehnici de comunicare şi să îmi înfrang teama de a vorbi în faţa unui public. Totodată, consider că cel mai important aspect al acestui eveniment este faptul că, deşi eram cu toţii în cadrul unui concurs, am depăşit aceste bariere, am lucrat în echipă şi ne-am susţinut reciproc”.
Fii primul care comentează