Asociaţia Darul Vieţii este o organizaţie non-guvernamentală al cărei scop este apărarea şi promovarea valorilor vieţii şi ale familiei. Aceasta vă invită să participaţi la Timişoara, în data de 26 martie, la manifestaţia publică „Marşul pentru Viaţă”. Locul de pornire va fi Biserica Greco-catolică Sf. Maria Regina Păcii şi a Unităţii din Parcul Doina (zona Bălcescu), de la ora 11.30. Evenimentul va avea loc simultan în trei mari oraşe româneşti (Bucureşti, Timişoara, Satu Mare) şi are ca scop afirmarea darului vieţii ca dreptul primordial, natural şi inalienabil al oricărei fiinţe umane şi promovarea familiei creştine ca instituţie de bază a oricărei societăţi prospere. Odată cu marşul va fi lansat şi un Manifest, adresat şi clasei politice româneşti. Organizatorii Marşului din Timişoara înscrişi, până la 8 martie, sunt Biserica Betel, Biserica Filadelfia, Biserica Apele Vii, Biserica Internaţionala Presbitereană, Biserica Reformată Cetate, Biserica Reformată Fratelia, Biserica Aletheia, Biserica Agape , Biserica Romano-Catolică, Asociaţia Sfânta Treime, Asociaţia Darul Vieţii, Biserica Greco-Catolică, Biserica Ortodoxă, Uniunea Bulgarilor din Banat, Centrul Areopagus, Fundaţia Estera. Mai multe detalii puteti afla pe email darulvietii@yahoo.com şi pe blogul marsulpentruviata.blogspot.com/. Persoana de contact: Simona POPA , tel. 0744644269.
Preşedintele rus Dmitri Medvedev cu soţia sa, Svetlana, premierul Vladimir Putin şi primarul Moscovei, Serghei Sobianin, au asistat la slujba de Înviere oficiată în noaptea de sâmbătă spre duminică în Catedrala Hristos Mântuitorul din capitala […]
La Timişoara va avea loc o nouă ediţie a „Marşului pentru viaţă”, o manifestaţie împotriva avorturilor. Evenimentul se va desfăşura simultan în alte 20 de oraşe din ţară. Plecarea va fi la ora 12 din […]
Săptămâna viitoare, la Timişoara, simultan cu alte 20 de oraşe din ţară, va avea loc „Marşul pentru viaţă”, un eveniment prin care se doreşte să se atragă atenţia asupra numărului foarte mare de avorturi din […]
Fii primul care comentează
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Fii primul care comentează