Una dintre cele mai uimitoare construcții antice din lume, acum ruine, ce amintesc de măreția, grandoarea și somptuozitatea de altădată, a unei civilizații pierdute în negura vremii, se găsește la Ba’albek, în Liban, la 70 km. de Beirut. Alcătuit din multe săli cu diferite destinații, colonade, altare, catacombe, cu o lungime de 762 de km. pe fiecare parte, această construcție pătrată reprezintă una din cele mai mari structuri de piatră din lume. Pe drept cuvânt este o realizare tehnologică de excepție, care nu a fost egalată până în prezent de marile piramide egiptene sau alte edificii moderne. Peste ruinele mărețe, vechi, s-au înălțat alte temple, ultimul fiind construit de romani și dedicat lui Jupiter.
Având o vechime de mai bine de 5000 de ani, poate fi considerat cel mai vechi oraș, un oraș al recordurilor. Zidurile ciclopice sunt construite din blocuri de piatră cu o greutate între 1000 și 1800 de tone, dar nu deținem informații istorice despre nici o civilizație antică, să cunoască un procedeu pentru ridicarea lor. Constructorii acestui impunător și neegalat edificiu, menirea lui, rămân o enigmă pentru cercetătorii preistoriei, pentru arheologi.
Zecharias Sitkin, unul din cei mai faimoși sumerologi, consideră că Baalbek a fost un centru de lansare a rachetelor într-o vreme îndepărtată, pe când zeii stăpâneau pământul și se luptau între ei pentru întâietate. Dar, știm că toate toponimele care au ca prefix -bel, bal, alb, aplu, abl, cu sensul de alb, strălucitor, desemnează locul unde în vechime se aflau templele lui Apollo cel alb, strălucitorul. Despre bogăția Palatului lui Baal, despre ospețele zeilor și zeițelor, avem un înscris, în care despre toate: „Scris-a Ilumilku, pe vremea lui Niqmad, regele Ugaritului”.
Chiar dacă nu de aceeași mărime, în timpuri străvechi, hiperboreenii, strămoșii noștri de la Dunăre, au construit în Insula Albă/Leuké/Insula Șerpilor, un mare templu închinat lui Apollo. Edificiul din marmură albă și calcar, de formă pătrată cu laturile de 29,87 metri fiecare, cu ziduri din blocuri foarte mari, îmbinate fără ciment (lianți ), prin structura și arhitectura lui se înscrie pe linia acelor construcții vechi ciclopice. Pe lângă templu se găseau construcții ale preoților, înconjurate de păduri, aici trăiau și o mulțime de păsări albe domestice. „Insula oferă celor care vin acolo o priveliște vrednică de un loc sfânt. De pe ea nu poare fi văzut uscatul, deși se află față de pământul care-i stă înainte la o depărtare de numai șase sute de stadii”, scrie Pseudo Schymos. În ziarul „Adevărul” din anul 1925, găsim o relatare a unei vizite pe insulă în anul 1917, din care aflăm că ea are forma stemei României, aici se găsește un mic cimitir în care erau îngropați trei soldați morți în timpul războiului, după ce un crucișător german a bombardat insula și a distrus farul construit în anul 1847. În total, pe insulă se aflau 8 persoane, exista un primar al insulei, Ștefan Petrov, cel se ocupa de far trăia de 28 de ani aici, o parcelă era semănată cu secară, mai erau câteva capre și oi „pe această republică a păsărilor și șerpilor”.
În luna martie, zeul Apollo se întorcea în ținuturile natale, Templul cel Alb era împodobit cu ramuri de sălcii și corn înflorite, pentru marea sărbătoare a începutului unui an nou agrar. Se cântau imnuri, doine care aveau caracter religios, se jucau hore, acea „chorea mystica”, după cum spune Diodor Sicul, dar existau și „choros”, coruri. Nu lipsea mărțișorul, un fel de legământ, că legile date vor fi respectate.
Templul lui Apollo apare foarte des menționat de izvoarele istorice, de Ovidiu, geograful Ptolemeu, de Strabon, dar și în poeziile și colindele populare. Într-o colindă culeasă din Banat de Athanasie Marian Marienescu, se vorbește despre o mare mănăstire albă, zidită pe prundul alb, cu 9 uși, 9 ușițe, 9 ferestre, 9 ferestruici, unde slujesc 9 sfinți, 9 preoți mari, 9 fiind un număr sacru pentru strămoșii noștri. Insula Șerpilor este un loc paradisiac, încărcat de istorie și mistere, are forma unui X cu latura de 1973 m. în unele locuri se ridică la 41 m. deasupra mării și are o suprafață de17 ha. S-a mai numit Insula Makaron/Fericiților, surse istorice afirmă că aici erau aduse rămășițele pământești ale eroilor Iliadei, Achile și Patrocle, dar unii lingviști traduc „Atlantis”. În timp îndepărtat, acum 8000 de ani, Marea Neagră era doar un lac; când apele Mediteranei au crescut s-au revărsat în lac în mod catastrofal, formând strâmtoarea de legătură de azi. Platforma continentală s-a scufundat, zeci de mii de km. pătrați de uscat s-au pierdut în mare, insula este doar un vârf ce se mai vede. În anul 1948, arheologii sovietici au descoperit numeroase ruine acvatice atribuite atlanților.
