Cântăreaţa scoţiană Susan Boyle a devenit celebritate internaţională după ce a participat la o emisiune concurs de la o televiziune britanică. Ea va scoate în luna noiembrie cel de-al treilea album ce va purta titlul Someone to Watch Over Me, transmite AFP. Acest album, cel de-al treilea înregistrat într-un interval de timp de 3 ani, va fi lansat la 1 noiembrie în SUA, Canada, Japonia şi Australia şi la 7 noiembrie în Marea Britanie şi Franţa.
Susan Boyle, de 50 de ani, a ieşit din anonimat graţie participării la emisiunea Britain’s Got Talent, unde a interpretat piesa I Dreamed a Dream.
Primele sale două albume, I Dreamed a Dream şi The Gift s-au vândut în peste 14 milioane de exemplare în întreaga lume şi au ocupat locul întâi în topurile muzicale din mai multe ţări. LP-ul I Dreamed a Dream este chiar cel mai vândut album din lume în 2009.

Fii primul care comentează