
Elevii comunităţii române din Coştei, Serbia, nu au suficiente cărţi în limba română, deşi învaţă la şcoală această limba. De aceea, Asociaţia Demnitatea Naţională (ADN) organizează o colectare de cărţi de la toţi cei care doresc să ajute copii din Banatul sârbesc.
Coştei este o localitate în apropiere de Vârşeţ. Aici s-a născut, printre altele, Avram Imbroane (1880 – 1938), teolog, om politic bănăţean, luptător pentru unirea Banatului şi Ardealului cu România, deputat. Elevii de la şcoala din localitate au nevoie de mai multe cărţi în limba română. ”Strângem cărțile pentru că vrem să îi ajutăm pe acești copii să vorbească limba strămoșilor lor, să își conserve și afirme cu demnitate identitatea națională. Statul român nu se îngrijește de ei, deși are o datorie morală: facem parte din aceeași familie și e firesc să îi ajutăm să se dezvolte cultural în interiorul națiunii române. Am ales Coșteiul pentru că acolo avem contacte cu frați români de o calitate excepțională, inteligenți și foarte mândri de identitatea lor româneasca. Un coșteian, Alexandru Bălan este nelipsit de la manifestările cultural-identitare românești de oriunde din Serbia, dar și de la nord. Participă an de an la sărbătoarea Marii Uniri de la Alba Iulia. Mereu cu tricolorul după el, oriunde se duce”, a declarat Mihnea Jurac, vicepreședintele Asociației Demnitatea Națională. Cei ce doresc să contribuie cu donații de carte sunt rugați să contacteze organizația în prealabil la adresa de e-mail: adn.romania@yahoo.com, pentru ca un reprezentant să vină să ridice volumele donate.
Fii primul care comentează