SOCIAL / GAZUL DE LA GRĂDINIȚĂ

O problemă foarte importantă aflată pe ordinea de zi a ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a județului Timiș este cea a grădiniței din Satchinez.
Aceasta a fost închisă în urmă cu câteva luni deoarece în zonă s-au detectat scurgeri de gaz. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Timiş s-a întâlnit în urmă cu două săptămâni şi a decis că nu s-a întâmplat nimic care să menţină decizia de a ţine închisă, în continuare, această grădiniţă.
Gazele din cauza cărora a fost închisă grădinița nu provin nici de la conductele E.ON, nici de la exploatările OMV Petrom, reprezentanții acestor companii neputând să ofere un răspuns avizat la întrebarea dacă acestea sunt un real pericol (fie prin producerea unei explozii, fie prin inhalarea lor), respectiv dacă grădinița va putea funcționa.
S-a decis să se constituie, prin Ordin de prefect, o comisie din care să facă parte specialiști ai instituțiilor cu competență în domeniu care să găsească o soluție pentru captarea acestor gaze din subteran (prin forarea unor puțuri, dacă este posibil). Totodată, se va solicita Universității de Petrol și Gaze Ploiești să realizeze un studiu în zona Satchinez, pentru a se stabili cu exactitate de unde provin gazele și dacă acestea pot, prin acumularea lor, să prezinte pericol.
Având în vedere faptul că se așteaptă rezultatele de la comisia constituită prin Ordin de prefect și cele de Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești în termen de o lună, s-a decis ca, în această perioadă, grădinița va funcționa, însă numai cu respectarea strictă a unor condiții. Astfel, Primăria Satchinez a achiziționat un aparat ultraperformant de măsurare a concentrațiilor de gaze, care va monitoriza, din oră în oră, aerul din încăperi. Totodată, în cazul în care se va depista o emanație de gaze, grădinița se va închide.
În cazul în care după o lună nu se va găsi o soluție, copiii vor fi mutați în altă locație, identificată de primărie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns