Al treilea sezon al circuitului de tenis amator BCR Tenis Partener începe azi, 15 aprilie, cu primele şase competiţii din lista celor 182 programate momentan în calendarul competiţional. Alba-Iulia, Arad, Bucureşti (două turnee), Galaţi şi Timişoara sunt oraşele care redeschid porţile tenisului. Alte 48 de localităţi din întreaga ţară le urmează exemplul, în perioada următoare. Până în luna octombrie, 101 cluburi de tenis au programate cel puţin un astfel de eveniment. Ca şi anul trecut, doar patru dintre cluburile organizatoare vor avea privilegiul să găzduiască turneele Platinum, aşa-zisele Mari Şlemuri ale tenisului amator: Mamaia (Cupa DPD, 26-29 mai), Cluj-Napoca (23-26 iunie), Arad (28-31 iulie) şi Bucureşti (Cupa Adevărul, 8-11 septembrie). Organizatorii informează că cea mai mare acţiune simultană organizată în România va avea loc în weekend-ul 7-8 mai, când peste 20 de turnee se vor desfăşura în tot atâtea oraşe, cu peste 1.000 de jucători amatori.
În 2009, în acest program au fost incluşi peste 3.500 de sportivi care au participat la 107 turnee, organizate în 56 de cluburi de tenis din 35 de oraşe. În 2010 au fost peste 5.000 de jucători la 154 de turnee, în 73 de cluburi de tenis din 43 de oraşe. În acest sezon sunt prevăzute peste şi mai multe turnee în 101 cluburi de tenis din 53 de oraşe. Obiectivul este ca numărul pasionaţilor de tenis înscrişi în BCR Tenis Partener să atingă cifra 8.000. La Alba Iulia si Galati numarul de participanti este mai mare ca oricand in istoria BCR Tenis Partener.
Iată care sunt favoriții principali:
-
Cupa Constructorul (Alba Iulia)
Nivelul 5– Viorel Aron (21 BCR TP)
Nivelul 6– Sergio Turrini (34 BCR TP)
Nivelul 7– Sorin Chindriș (23 BCR TP)
Nivelul 7 dublu– Cristian Maghiar/ Istvan-Zoltan Toth
Cupa Continental Hotels (Arad)
Nivelul 5– Tudor Boldea (20 BCR TP)
Nivelul 6– Daniel Bota (13 BCR TP)
Nivelul 7– Laurențiu Vlădescu (128 BCR TP)
Cupa Tennis Class (București)
Nivelul 5– Adrian Toca (10 BCR TP)
Nivelul 6– Dan-Alexandru Velican (20 BCR TP)
Nivelul 7– Cristian Zamfirescu (4 BCR TP)
Nivelul 8– Vlad Gorăneanu (15 BCR TP)
Nivelul 7 dublu – Dragos-Răzvan Tudorache/ Marius Pantazi
Cupa Voinicelu (București)
Nivelul 5– Alexandru Cocan (7 BCR TP)
Nivelul 6– Alexandru-Cătălin Raicu (2 BCR TP)
Nivelul 7– Stelian Constantin (1 BCR TP)
Nivelul 8– Neculai Tinica (1 BCR TP)
Nivelul 8 dublu – Dragoș-Iulian Radu/ Alexandru Moldovan
Cupa Dacia (Galați)
Nivelul 5– Viorel Mărăacine (23 BCR TP)
Nivelul 6– Raul Plevan (10 BCR TP)
Nivelul 7– Marcel-Tonel Ungureanu (18 BCR TP)
Nivelul 8– Sever Marc (21 BCR TP)
Nivelul 7 dublu – Aurelian-Adelin Turcu/ Cristian Velev
Cupa Helios (Timișoara)
Nivelul 6– Ovidiu Olariu (6 BCR TP)
Nivelul 7– Iulian Dascălu (5 BCR TP)
Nivelul 8– Călin Balotă (7 BCR TP)

Fii primul care comentează