Cosmin Contra: Au venit alţi care au luat o echipa in Divizia A si au lasat-o in insolventa

Fostul antrenor al lui Poli îl acuză pe Marian Iancu pentru dezastrul de la Poli şi spune că are o idee pentru un proiect pe termen lung la clubul alb-violet.

Cosmin Contra a fost numit antrenor la Poli după ce Vladimir Petrovic a plecat de la Timişoara pentru a deveni selecţionerul Serbiei. După un meci cu Bistriţa, Contra i-a dat replica patronului, iar apoi a fost demis. „Guriţă” nu a uitat că şi în vremurile bune jucătorii aveau restanţe la salarii şi îl acuză pe Iancu de situaţia dezastruoasă în care se află clubul acum. Dacă mi s-a cerut public ajutorul, nu înseamnă că se poate face ceva dacă nu sunt sursele să se facă acel ceva. Totul depinde doar de autorităţi şi sper să facă ceva. Eu am o idee despre potenţialul acestui oraş, le-am spus şi celorlalţi care au fost la conducere, le voi spune şi celor care vor veni să sprijine această echipă. Dar dacă ideea mea nu este agreată, nu am ce să caut aici. Au venit alţi cu alte idei care au luat o echipă în Divizia A şi au lăsat-o în insolvenţă. Acest lucru nu este normal să laşi  echipă pe cale de dispariţie. Normal ar fi fost să lase echipa în Divizia A. Este părerea mea ca o echipă luată în Divizia A trebuie să rămână în Divizia A, a spus Contra. Fotbalistul de origine timişoreană a subliniat importanţa unui stadion modernizat, o condiţie esenţială pentru performanţă. E nevoie de un proiect pe termen lung, un stadion nou şi o sală multifuncţională nouă pentru că de la infrastructură pleacă toate, a declarat Contra. Cu ocazia Milan Junior Camp, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş le-a sugerat lui Contra şi Paul Codrea că se pot implica şi ei să salveze echipa. Codrea consideră că cea mai bună variantă este ca Poli să rămână în eşalonul secund. Aşteptăm să se discute oficial, mănuşa a fost aruncată, aşteptăm continuarea. Cu siguranţă că dacă vom vorbi, vom găsi o cale de a colabora. Dacă se pleacă de jos vor fi nevoie de ani buni pentru a reveni în elită, dar dacă Poli va rămâne în Divizia B va fi cu siguranţă mai uşor, a declarat Codrea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns