Mark Cavendish a câştigat etapa a cincea din Turul Franţei

Cavendish a câştigat a cincea etapă din „Marea Buclă” după ce la un moment dat nu mai avea nicio şansă. Rutierul a spus că este una dintre cele mai frumoase victorii ale sale din Turul Franţei. Acesta a fost a 26-a victorie într-un Mare Tur din cariera britanicului.

Cavendish este cel mai bun sprinter din istoria Turului Franţei, cu 16 victorii în probele de acest tip. El i-a depăşit pe Erik Zabel, Mario Cipollini sau Alessandro Petacchi. Finişul a fost foarte greu, parcă organizatorii au dorit să ne facă să pornim cu handicap după succesul pe care l-am avut în 2010. La final am rămas fără colegi, iar la un moment dat am fost fost împins cu umărul de André Greipel. Ce puteam să îi fac după descalificarea din ziua precedentă? Dacă era un rutier mai scund, atunci m-aş fi descurcat, deoarece dădeam cu cotul, dar el are aproape doi metri înălţime. Cu 600 de metri înainte de sosire am decis să îi iau roata lui Geraint Thomas, ca să obţin măcar câteva puncte în clasamentul tricoului verde. Apoi m-am trezit lângă Gilbert şi mi-am spus să dau totul. Picioarele m-au durut foarte tare, însă am terminat primul şi acum sunt extrem de fericit, a spus Cavendish după victoria de etapă.

Anda Deliu

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns