Meci amical / Poli Timişoara – Bocs KSC 2 – 0

FC Politehnica Timişoara a învins cu 2-0 divizionara secuundă maghiară Bocs KSC, într-un meci disputat sâmbătă, 12 februarie, pe terenul II din complexul „Dan Păltinişanu”. Golurile au fost reuşite de Rocha (11′), cu un şut din careul mare, după o combinaţie cu Ignatijevic şi Magera (15′), cu o reluare din careul mic, după o lansare a aceluiaşi Rocha. În finalul meciului, Zăgrean a nimerit transversala cu un şut din 14 metri.
Echipa aliniată de antrenorul Dusan Uhrin a fost: Taborda, Helder, Luchin (70′, Burcă), Ghionea, Ignatijevic (50′, Popovici), Goga (64′, Matei), Cisovsky, Tameş, Rocha, Magera (64′, Ricketts), Axente (70′, Zăgrean).
După meci, antrenorul Dusan Uhrin a avut aprecieri pozitive asupra prestaţiei lui Nikola Ignatijevic, cel care a venit de la Steaua Roşie Belgrad: „S-au confirmat calităţile pe care ştiam că le are. S-a mişcat bine, are pasă finală bună şi pasează bine din prima”. De asemenea, el a comentat folosirea lui Cisovsky pe postul de închizător: „A avut o prestaţie bună, este o soluţie viabilă în acea poziţie în cazul în care lipseşte Alexa”.
Următorul antrenament deschis presei şi publicului va avea loc luni, 14 februarie, de la ora 16, în complexul „Dan Păltinişanu”. Marţi, 15 februarie, de la ora 14, pe stadionul din Jimbolia, va avea loc meciul de verificare FC Politehnica Timişoara-ACU Arad.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns