
Sezonul despărţirilor de vară a început la Poli. Rafael Rocha, Sergei Lepmets şi Rover Cîrstea au semnat cu Concordia Chiajna.
Migraţia alb-violeţilor spre Chiajna începe să se confirme. Cei trei fotbalişti au plecat de la Poli în condiţii amiabile, renunţând la pretenţiile financiare. Astfel, cei trei au semnat din postura de jucători liberi de contract cu echipa din Chiajna. Mijlocaşul brazilian şi portarul estonian au venit la Poli sezonul trecut, cât antrenor era Dusan Uhrin, iar Rover Cîrstea a fost transferat iarna aceasta de la FC Argeş. Se pare că s-a încheiat experienţa Poli Timişoara. Mă acomodasem, aici era foarte frumos, dar din păcate, nu s-a putut să se continue. Sunt slabe şanse să mai primim vreun ban. Nu am jucat chiar pe gratis, ci din plăcere. Am venit cu sufletul, mi-a plăcut oraşul, de la început am ales Timişoara, am ştiut în ce mă bag. Nu îmi pare rău. Ar fi frumos să se întâmple ceva şi să revenim, a declarat după meciul de sâmbătă Rover Cîrstea. După plecarea celor trei, singurul străin de la Poli mai e moldoveanul Artur Pătraş, luând în considerare faptul că portarul Mario Kirev era împrumutat de la Juventus Torino. Chiajna a mai făcut oferte şi pentru Claudiu Belu, fundaş dreapta şi pentru Răzvan Dobricean, mijlocaş central.
Fii primul care comentează