Patru campionate, două Cupe ale României, numeroşi jucători daţi echipei naţionale, victorii în faţa lui AC Milan, Ferencsvaros, Ujpest şi Slavia Praga. Este palmaresul cele mai frumoase echipe din perioada interbelică, FC Ripensia. Pentru mulţi contemporani, Ripensia e doar o echipă între forţele capitaliste dintre cele două războaie, alături de Chinezul, Venus Bucureşti sau Unirea Tricolor. „Ripi” a fost însă mai mult decât atât. O echipă cu un stil de joc ofensiv, spectaculos, poate cea mai bună copie a sistemului de joc al lui Arsenal.
1928. Anul înfiinţării echipei ce se poate vedea pe blazonul ros-galbenilor. Echipa a luat naştere în sala Primăriei, după o săptămână de şedinţe conduse de Cornel Lazăr. Practic, a fost primul club de fotbal profesionist din România. Numele echipei este inspirat de numele unei provincii a Imperiului Roman, Dacia Ripensis, despre care unii istorici consideră că s-ar fi aflat pe teritoriul actual al Banatului. Pentru bănăţeni, cei mai făloşi din toată ţară, a fost greu să conceapă că nu mai au o echipa cu rezultate în urbe, după desfiinţarea Chinezului. Este important însă de subliniat că Ripensia şi Chinezul au coexistat aproape toată perioada interbelică, deoarece echipa botezată după Pavel Chinezu s-a reînfiinţat după desfiinţarea din 1928, după un meci dezastruos cu Şoimii Sibiu. Totuşi, Chinezul nu a mai fost niciodată echipa de altădată. Majoritatea jucătorilor de la prima campioană a Timişoarei au plecat la Ripensia. În ciuda diferenţei clare din clasament între cele două echipe timişorene, Chinezul a fost mereu „naşul” ripensişitilor”, care au pierdut aproape toate derbyurile locale.
Roş-galbenii, primii profesionişti din România
În actul de înfiinţare a Ripensiei primul scop menţionat este „stoparea exodului jucătorilor valoroşi în străinătate, în speţă a celor din Timişoara”. Abia a doua menire a echipei era „înjghebarea unei echipe de nivel european”. La acea vreme, centrul de greutate al fotbalului european era Europa Centrală, iar marile valori fotbalistice din vestul ţării luau drumul Ungariei. Celelalte forţe ale continentului erau reprezentate de Cehoslovacia, Austria şi Italia, iar odată cu ascensiunea Ripensiei, şi România. Culorile echipei înfiinţate în 1928 au fost galbenul şi roşul, nuanţe regăsite pe tricoul ripensiştilor. Jucătorii mai purtau şort de culoare albastră şi jambiere de lână, fie galbene cu dungă roşie, fie roşii cu banderolă galbenă. În privinţa arenei echipei, mulţi timişoreni ştiu că Ripensia a avut ca stadion oficial arena „Electrica” din cartierul Fabric, actualul stadion UMT. Informaţia este adevărată, însă nu foarte precisă. În anii ’30 echipele nu erau legate obligatoriu de un anumit stadion, aşa cum se întâmplă acum. Ripensia a jucat la începuturile sale pe arena „Banatul”, unde au jucat şi cei de la Chinezul, stadion aflat aproximativ unde este astăzi amplasat stadionul CFR. Arena a fost bombardată complet în timpul Celui de Al Doilea Război Mondial. Echipa a început apoi să joace pe „Electrica”, dar a mai revenit şi pe „Banatul”. De asemenea, un detaliu necunoscut de mulţi este Ripensia a jucat multe meciuri importante la Bucureşti, atât în campionatul intern, cât şi în confruntările internaţionale. Roş-galbenii au fost o echipă extrem de iubită de populaţia Capitalei.
Echipa a fost prima echipa cu statut de club profesionist din ţară, dar acest lucru nu a fost un avantaj în primii ani. Ripensia a putut juca în campionatul naţional abia din sezonul 1932-1933, pentru că până atunci regulamentul permite doar amatorilor să lupte pentru titlul de campioană. Primul sezon a fost însemnat şi primul titlu de campioană pentru „Ripi”, aşa cum o alintă bănăţenii, mari amatori de prescurtări. După acest rezultat, ripensiştii şi-au făcut loc în inimile bănăţenilor, reticenţi la început faţă de presupusa înlocuitoare a celor de la Chinezul. În anul următor, echipa s-a clasat pe locul al doilea, după Venus Bucureşti, dar a câştigat prima ediţie de Cupa României. Au urmat alte două sezoane excelente (1934/1935, 1935/1936) când Ripensia a fost din nou campioana ţării. De fapt, în 1936 echipa din Timişoara a fost prima din istoria ţării care a realizat eventul după ce a câştigat a doua oară Cupa României. Până la război, Ripensia s-a menţinut în frunte şi a mai bifat un titlu în sezonul 1937/1938. După cea de-a doua conflagraţie mondială, echipa a jucat în eşaloanele inferioare, iar în 1948 a fuzionat cu Electrica, din lipsă de fonduri. Bănăţenii au participat şi în Cupa Europei Centrale, pe atunci cea mai disputată competiţie fotbalistică a continentului. Aici, Ripensia a realizat victoria istorică contra celor de la AC Milan, pe care i-au bătut cu 3-0 în România. De altfel, bănăţenii aveau să şi câştige dubla manşă, după o înfrângere cu 3-1 în Italia. În celelalte turnee continentale la care a participat, „Ripi” a mai bifat victorii contra ungurilor de la Ujpest, Ferencsvaros, şi contra cehilor de la Slavia Praga. Timişorenii au mai întâlnit-o ca adversar şi pe Liverpool, pe care nu au reuşit s-o învingă.
Stilul lui Arsenal, de pe Copacabana din Mehala
Jucătorii de la Ripensia au fost în mare parte timişoreni. Foarte mulţi dintre ei au crescut în cartierul Mehala şi au bătut mingea pe maidanul de la Balta Verde, situat acum în locul unde se desparte linia tramvaielor 4 şi 5. Mehala şi-a dovedit peste ani, chiar cu mult timp după dispariţia Ripensiei, statutul de „Copacabană a României”. Aici s-au născut şi au început să joace fotbal cu mingi de cârpe unii dintre cei mai tehnici fotbalişti români. Echipa de legendă a avut în componenţa ei fotbalişti de mai multe naţionalităţi, aşa cum îi stă bine oricărui lucru de calitate din Banat. Ripensiştii au fost atât români, cât şi unguri, germani, sârbi, dar şi evrei, însă niciodată nu s-au certat din motive etnice. De fapt, nu s-au prea certat deloc.
Ripensia a jucat în sistemul „W”, introdus de Arsenal în 1930, Practic, era un 1-2-3-5 ultra-ofensiv chiar şi pentru acea vreme, când multe echipe europene jucau deja cu patru fundaşi. Ripensia folosea doar doi fundaşi, unul de picior drept şi altul de picior stâng. Linia de mijloc cuprinde trei „halfi”, iar extremele jucau, pe atunci, în atac alături de doi interi şi un centru înaintaş. Echipa de aur a Ripensiei a fost formată din portarii William Zombory şi Dumitru Pavlovici, fundaşii Rudolf Burger şi Blasius Hoksary, „halfii” Vasile Deheleanu, Rudolf Kotormany, Eugen Lakatos şi Iosif Morawetz, şi linai de atac formată din Silviu George Bindea, Zoltan Beke, Gheorghe Ciolac, Graţian Sepi, Alexandru Schwartz şi Ştefan Dobay. Ripensiştii jucau ofensiv, cu multe pase. Mulţi specialişti sunt de părere că cel mai puternic compartiment a fost linia de mijloc. Fundaşii degajau lung, iar majoritatea golurile le marcau cele două extreme. Bindea şi Dobay. Este faimos „sfertul de oră” al echipei, când jucătorii scădeau cadenţa pentru a studia şi a deruta adversarul.
Anda Deliu
Sursa foto: www.wikipedia.ro
Fii primul care comentează