SPORT / Greu, dar leii câştigă şi cu Ploieştiul

BC Timişoara a câştigat meciul contra ploieştenilor şi capătă un avans de trei puncte în faţa echipei de pe locul doi, CSU Sibiu. Echipa lui Pedrag Badnjarevic a demonstrat încă o dată că merită să fie în fruntea clasamentului iar singura încercare până la finele turului mai e meciul de pe teren propriu cu Târgu-Mureş.

Ploieştenii au câştigat primul sfert cu 22-18, dar timişorenii nu au lăsat capul jos. La pauză s-a intrat cu 42-40 pentru gazde după al doilea sfert câştigat cu 22-20 de alb-violeţi. La reluarea jocului, Timişoara a câştigat sfertul al treilea cu 18-11. Nervii erau întinşi la maximum în ultimele zece minute, iar Kazanovski a ratat o aruncare liberă, sperând la o recuperarea a coechipierilor. Cuic a fost însă pe fază, iar „leii” au plecat cu două puncte de la Brazi. Cel mai bun marcator a fost, din nou, Dominique Archie, cu 24 de puncte şi 11 recuperări, urmat de Zlatko Jovanovic, cu 15 puncte, Ivan Siriscevic, cu 12 puncte, Branko Cuic, cu 9 puncte şi Bogdan Popescu, cu 8 puncte. De la Ploieşti, cel mai bun marcator a fost Szjarto, cu 18 puncte, apoi ex-timişoreanul Dzambic, cu 17 puncte.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns