SPORT / Poli a remizat la Bistriţa

Derby-ul Seriei de Vest a Ligii secunde s-a încheiat la egalitate, 2-2. Poli a reuşit să revină după ce a fost condusă, dar nici bistriţenii nu s-au lăsat şi au revenit după ce Poli conducea cu 2-1.

Poli a avut o ocazie bună de a deschide scorul în minutul 15, după un contraatac iute pe parte stângă, unde se aflau Sepsi şi Curtean. Pasa a ajuns la Goga care a şutat de la 14 metri peste bară. „Vampirii” lui „Tata” Jean au deschis scorul în minutul 21 după un corner. Feher a şutat puternic din partea dreapta şi a reuşit să îl învingă pe Lepmets. După un început prost de campionat, Curtean a reuşit să egaleze după o pasă de Poparadu în minutul 34. Pe finalul reprizei, Axente şi Goga au trecut pe lângă gol, iar cele două echipe au intrat la vestiare la scorul de 1-1. În repriza a doua, Goga a marcat repede, în minutul 47 cu un şut de la 23 de metri. Ardelenii nu au rămas conduşi pentru mult timp, după ce Voinea a egalat în minutul 52 după un gol norocos. În minutul 70, Goga a reluat spectaculos din 8 metri, dar portarul gloriei a respins. „Poetul” a avut mai multe ocazii, dar niciuna nu s-a concretizat. Pe final şi bistriţenii au putut înscrie prin Curtuiuş, dar Pătraş a scos de pe linia porţii şi scorul a rămas 2-2.

Echipele:

Poli: Lepmets-Dăruială, Ilie, Mera (’33 Ricketts), Sepsi-Scutaru, Poparadu (’92 Gorobsov)-Goga, Tameş, Curtean (’67 Pătraş)-Axente.

Bistriţa: Irimia, Năstase, Velcovici, Costache (77 Constantin), Roman, Predescu, Feher, Marginean, Tudose, Anton, Silvăşan (’13 Voinea)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns