SPORT / Prima acţiune a campaniei Prezent la şcoală, prezent pe stadion

Jucătorii şi oficialii lui Poli au fost prezenţi astăzi la Colegiul Tehnice „Regele Ferdinand”, fostul Liceu Energetic, pentru prima acţiune din cadrul campaniei „Prezent la şcoală! Prezent pe stadion!”, organizată în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Campania are drept scop reducerea absenteismului şcolar.

Pentru început au fost alese două unităţi de învăţământ liceal cu un număr foarte mare de absenţe în rândul elevilor. Astăzi, acţiunea a avut loc la Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand”, urmând ca mâine o acţiune similară să se desfăşoare la Grupul Şcolar Agricol „Iulian Dracea”. O echipă formată din băieţii cu prezenţă 100% în acest an şcolar a jucat un meci de fotbal împreună cu jucătorii de la Poli: Cristian Scutaru, Mircea Axente, Ioan Mera, Adrian Poparadu, Dorin Goga, Cătălin Chiş, Iulian Tames, Adrian Popa, Răzvan Dobricean şi Ciprian Ostafie. Meciul s-a terminat 4-2 pentru jucătorii lui Poli, iar apoi oficialii lui Poli şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au premiat elevii cei mai silitori. Eleva cu cele mai mari note, Georgeta Traşcă, a primit şi un laptop cadou. Este frumos să revii la şcoală. Atât timp cât vii în mijlocul copiilor, poţi găsi viitori performeri ai clubului, poţi găsi suporteri pe stadion şi e un mod de a respecta şcoala. Am putea face mai multe astfel de acţiuni pentru a-i face pe copii să înţeleagă că e nevoie de şcoală, a declarat preşedintele lui Poli, Gheorghe Chivorchian.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns