
Ora 12. Acesta era termenul până la care clubul trebuia să trimită documentaţia necesară la Consiliul Judeţean Timiş pentru ca preluarea să intre pe ordinea de zi a şedinţei de mâine. Acesta lucru nu s-a întâmplat însă.
Consiliul Judeţean a anunţat printr-un mesaj destul de scurt şi sec că termenul nu a fost respectat. SC FC Timişoara SA nu a respectat termenul de depunere a dosarului în vederea cesionării întregului pachet de acţiuni către autorităţile locale, este declaraţia oficială a instituţiei. Până sâmbătă, 31 martie, Poli trebuie să îşi rezolve problemele cu datoriile dacă vrea să obţină licenţa pentru prima ligă sezonul viitor.
UPDATE
Marian Iancu a postat un comunicat pe site-ul oficial al clubului în care precizează că autorităţile nu i-au solicitat niciun dosar până astăzi la ora 12. Cu privire la depunerea unui anume dosar pentru astazi, 28 martie 2012, ora 12, in vederea cesionarii intregului pachet de actiuni catre autoritatile locale, facem mentiunea ca nu au existat un asemenea termen si o asemenea solicitare. Nu cunoastem ce ar fi trebui sa contina acest dosar. Pentru ziua in curs, ne-am stabilit ca prioritati depunerea dosarului de licentiere, cat si intocmirea unui contract-cadru pentru vanzarea intregului pachet de actiuni catre Consiliul Judetean Timis si Universitatea Politehnica, asumat de noi, actionarii Politehnicii Timisoara si depus in vederea aprobarii plenului Consiliului Judetean Timis. In cazul in care contractul va fi aprobat, partile vor semna in cursul zilei de maine, 29 martie, moment incepand cu care FC Politehnica Timisoara va avea un alt actionar. La aceasta ora, ambele prioritati au fost indeplinite, se arată în respectivul comunicat.
Fii primul care comentează