Patru dintre cele şase reactoare ale centralei nucleare nipone Fukushima Daiichi nu vor mai avea existenţă administrativă cu începere din 20 aprilie, a anunţat luni operatorul centralei, compania Tokyo Electric Power (Tepco), potrivit AFP.
În virtutea legii, parcul de reactoare nucleare comerciale din Japonia va trece astfel de la 54 de unităţi la 50, decizie aşteptată în contextul în care de mai multe luni era practic o certitudine faptul că aceste patru unităţi, grav afectate de seismul urmat de tsunami din 11 martie 2011, erau condamnate.
Celelalte două nu sunt încă şterse de pe listă din punct de vedere administrativ, dar nu au nicio şansă de a redemara şi vor fi, probabil, desfiinţate la rândul lor. Cele patru reactoare ale celei de-a doua centrale a prefecturii Fukushima, Fukushima Daini, în prezent oprite din cauza catastrofei, vor avea, fără îndoială, aceeaşi soartă, pe baza unei decizii politice, chiar dacă Tepco spune că nu vrea să renunţe pentru moment.

Fii primul care comentează