Premierul rus Dmitri Medvedev a fost ales, sâmbătă, preşedinte al partidului de guvernământ Rusia Unită, în cadrul unui congres extraordinar al formaţiunii, organizat după învestirea lui Vladimir Putin la şefia statului.
Medvedev a fost ales cu unanimitate de voturi de către cei aproape 700 de delegaţi ai partidului, reuniţi în clădirea Manej, situată în apropierea Kremlinului. Într-un discurs de o jumătate de oră, Dmitri Medvedev a prezentat programul partidului, subliniind necesitatea de a fi în ofensivă şi de a forma un mecanism de creare a noilor lideri de partid.
Ar trebui să nu ne justificăm, dar să fim în ofensivă, mai mult, trebuie să atacăm nu doar la nivel federal, dar şi în regiuni şi municipii. Doar oamenilor le este bine cunoscută situaţia şi orice denaturare şi minciunile directe la adresa partidului nostru pot fi uşor dezminţite prin fapte şi exemple concrete. În felul acesta vom obţine un partid flexibil, modern, capabil să învingă încă mulţi ani, a declarat Dmitri Medvedev.

Fii primul care comentează