În această dimineaţă au început audierile în procesul lui Hosni Mubarak. Fostul preşedinte egiptean va fi judecat alături de fii săi Alaa şi Gamal, de Habib el-Adi, fostul Ministru de Externe egiptean şi alţi şase oficiali di domeniul securităţii.
La proces vor participa nici mai mult, nici mai puţin de 600 de persoane, avocaţi, rude ale celor inculpaţi, dar şi ziarişti din toate colţurile lumii. Ordinea va fi asigurată de peste 1000 de poliţişti şi membri ai armatei. Mubarak şi ceilalţi acuzaţi vor fi judecaţi pentru deturnarea a milioane de dolari şi ordinul dat armatei de a ucide peste 850 de oameni. Procesul va fi televizat, dar nu se ştie sigur dacă fostul preşedinte va putea fi prezent mereu, pentru că are probleme de sănătate. Mubarak, în vârstă de 83 de ani, este deprimat şi a refuzat să mănânce în ultimele zile.
Anda Deliu

Fii primul care comentează