Un bărbat îmbrăcat în Moş Crăciun a deschis focul asupra familiei sale duminică, omorând şase persoane şi apoi s-a sinucis, într-un orăşel din Texas (sudul Statelor Unite), potrivit unor surse din poliţie citate de AFP.
Era o petrecere obişnuită de Crăciun, în jurul bradului, tocmai fuseseră deschise cadourile când s-a întâmplat incidentul, a spus pentru AFP sergentul Robert Eberling de la poliţia din Grapevine. Duminică pe la prânz, poliţia a primit un apel telefonic de la locul dramei, dar când agentul a ridicat receptorul, nimeni nu a răspuns. Atunci, poliţiştii s-au deplasat la adresa de unde fusese dat telefonul. Potrivit sergentului Eberling, poliţiştii au găsit în salonul apartamentului şapte cadavre şi două arme. Victimele aveau vârste cuprinse între 15 şi 58 de ani.

Fii primul care comentează