Petrecerea de Anul Nou a început cu o zi întreagă mai devreme în statul insular Samoa din Pacificul de Sud şi, după un salt de 24 de ore în viitor, ţara a devenit prima din lume care a trecut în noul an, relatează sâmbătă AP.
Samoanii au început să sărbătorească sub un curcubeu de artificii joi, 29 decembrie, la miezul nopţii, iar apoi întreaga ţară a sărit peste ziua de vineri şi a trecut direct la ora 00.01, din 31 decembrie. Samoa şi arhipelagul vecin Tokelau se află de-a lungul graniţei orare care desparte Pacificul de sud, şi ambele seturi de insule au decis să se realinieze în acest an de la fusul orar american la cel asiatic, pentru a fi în acord cu principalii parteneri comerciali.
Sărbătorirea a continuat şi sâmbătă în capitala Apia, piscinele şi plajele fiind pline cu samoani şi turişti care celebrează faptul că în acest an, în mod cu totul neobişnuit, au trecut primii în noul an şi nu ultimii. Peste 90% din populaţie apreciază cu adevărat schimbarea şi asta contribuie la succesul ei, a declarat un oficial.
Atmosfera a fost mai puţin festivă în Noua Zeelandă, următoarea ţară mai importantă care a trecut în noul an, unde ploile torenţiale şi furtunile cu tunete şi fulgere au dus la anularea focurilor de artificii din capitala Wellington, oraşul Palmerston North şi populara zonă de plajă a Muntelui Maunganui. Locuitorii din Auckland au fost ceva mai norocoşi, mii de oameni adunându-se să întâmpine focul uriaş de artificii de deasupra Sky Tower.

Fii primul care comentează