La numai câteva ore după ce majoritatea statelor Uniunii Europene au anunţat un nou pact bugetar, liberalii europeni au avertizat că măsurile anunţate s-ar putea dovedi insuficiente, relatează agenţia EFE.
Liderii europeni au întreprins câţiva paşi pozitivi pentru a consolida disciplina bugetară, consideră Guy Verhofstadt, liderul grupului liberal din Parlamentul European. Dar liberalii se îndoiesc că aceste măsuri vor fi suficiente pentru combaterea crizei, a adăugat el. Dar fostul prim-ministru belgian a deplâns faptul că nu există nici o menţiune cu privire la sporirea prerogativelor Băncii Centrale Europene, nici despre piaţa eurobondurilor sau despre crearea unui fond colectiv pentru a sprijini ţările cu datorii foarte mari. Încă nu avem uniunea economică şi fiscală de care avem nevoie, a mai spus el.
Verhofstadt a mai avertizat că adoptarea acestui pact, până anul viitor în luna martie, trebuie să respecte prevederile comunitare şi regulile democratice şi a propus implicarea Parlamentului European în acest proces.

Fii primul care comentează