Locuitorii Transnistriei, regiune separatistă a Republicii Moldova, au fost chemaţi astăzi la urne, pentru un al doilea tur al ‘alegerilor prezidenţiale’, în urma căruia se va decide cine va fi liderul acestui teritoriu, după eliminarea din primul tur a fostului ‘preşedinte’ Igor Smirnov, informează AFP.
Smirnov, care a condus această regiune separatistă încă de la destrămarea Uniunii Sovietice, nu a reuşit decât al treilea rezultat în timpul primului tur al ‘prezidenţialelor’, la 11 decembrie. Cel de-al doilea tur îi readuce în scenă pe opozantul Evgheni Şevciuk /38,55% în primul tur/ şi candidatul susţinut de Moscova, Anatoli Kaminski /26,3%/. Până la orele locale 15.00 /13.00 GMT/, în turul doi au votat 38,76% dintre alegători.
Transnistria s-a separat de Republica Moldova în 1990, în urma unui scurt război civil. Regiunea, care supravieţuieşte economic în special datorită ajutorului acordat de Rusia, continuă să aibă pe teritoriul său trupe militare de menţinere a păcii.
Nicio ţară din lume nu a recunoscut independenţa autoproclamată a acestui teritoriu, cu o populaţie estimată la 550.000 de locuitori. Alegerile din Transnistria au loc doar la câteva săptămâni după desfăşurarea negocierilor internaţionale pe marginea soluţionării conflictului dintre Chişinău şi Tiraspol, primele negocieri de acest tip de după 2006.

Fii primul care comentează