Papa Benedict al XVI-lea cere incetarea persecutiilor impotriva crestinilor si sfarsitul violentelor din Siria

Papa Benedict al XVI-lea a condamnat duminică, cu ocazia Paştelui catolic, discriminările şi persecuţiile la care sunt supuse comunităţile creştine din Orientul Mijlociu şi Africa, cerând stabilitate şi respingerea terorismului sălbatic, precum şi încetarea luptelor în Siria, relatează AFP şi Reuters.

Hristos este speranţă şi alinare mai ales pentru comunităţile creştine cele mai încercate de discriminări şi persecuţii din cauza credinţei lor, a subliniat papa, de la balconul central al basilicii Sfântul Petru, în mesajul său „Urbi et Orbi”. Fie ca Hristos înviat să poată da speranţă Orientului Mijlociu, pentru ca toate componentele etnice, culturale şi religioase să colaboreze pentru binele comun şi pentru respectarea drepturilor omului, a mai spus suveranul pontif, vorbind în faţa celor peste 100.000 de credincioşi adunaţi la Vatican.

El a cerut încetarea vărsării de sânge în Siria şi reluarea fără întârziere a căii respectului, dialogului şi reconcilierii, aşa cum doreşte comunitatea internaţională, arătându-şi astfel sprjinul faţă de planul de pace propus de emisarul ONU Kofi Annan . Fie ca numeroşii refugiaţi, proveniţi din această ţară şi care au nevoie de ajutor umanitar, să găsească găzduire şi solidaritate, a mai spus papa, care se va deplasa în Liban între 14 şi 16 septembrie, după cum a anunţat chiar duminică Vaticanul.

În acelaşi mesaj, papa a cerut stabilitate şi dezvoltare în Irak, i-a îndemnat pe israelieni şi palestinieni să reia cu curaj procesul de pace şi a condamnat recentele atacuri terriste sălbatice împotriva unor biserici creştine în Nigeria. La sfârşitul mesajului său, mai scurt decât în anii anteriori, Benedict al XVI-lea – care va împlini 85 de ani la 16 aprilie şi a părut obosit în timpul ceremoniilor religioase din utimele zile – a urat lumii sărbători pascale fericite, în 65 de limbi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns