Preşedintele rus a sosit vineri la ora locală 19:00 (17:00 GMT) la Palatul Elysee, venind de la Berlin, pentru a se întâlni cu Francois Hollande, cei doi urmând să participe la un dineu de lucru şi la o conferinţă de presă comună, a constatat o jurnalistă AFP aflată la faţa locului.
După cum a facut-o deja cu cancelarul german Angela Merkel, pe care a întâlnit-o anterior la Berlin, liderul de la Kremlin ar urma să discute cu omologul său francez în esenţă despre situaţia din Siria. La Berlin, Putin şi Merkel au pledat pentru o soluţionare politică a crizei siriene, în contextul în care occidentalii au început să vorbească despre posibila izbucnire acolo a unui război civil. La 29 mai, cu ocazia primului său interviu de la preluarea celei mai înalte funcţii în stat, şeful de la Elysee nu a exclus posibilitatea unei intervenţii armate în Siria, cu condiţia însă ca aceasta să fie făcută sub mandat ONU.

Fii primul care comentează