Concertul „Rock for Revolution” de azi – finalul comemorării Revoluției din Decembrie 1989 de la Timișoara

Declarată „zi de importanţă locală” prin Hotărârea Consiliului Local nr. 179 din 25 mai 2010, data de 20 Decembrie 1989 reprezintă momentul în care Revoluția din Timișoara s-a mutat în Balconul Operei după lungi zile de protest în stradă. De aici, din Balconul Operei, în această zi Timișoara a fost declarată primul oraș liber de comunism din țară.

Anual, sărbătorind ziua de 20 Decembrie timișorenii cinstesc curajul celor care au luptat pentru libertate, demnitate, solidaritate și respectul pentru drepturile omului. Și tot anual, la miezul zilei de 20 Decembrie sirenele răsună în întregul Oraș al Florilor. În semn de reculegere și omagiu, Primăria Timișoara invită toți cetățenii să participe la acest moment festiv azi, la orele 12,00, în Piața Operei.

Apoi, după-amiaza, de la orele 18,00, tot în Piața Victorie va avea loc tradiționalul concert „Rock for Revolution”, ajuns în această iarnă la ediția a XVI-a. În încheierea perioadei de comemorare a Revoluției de la Timișoara din Decembrie 1989 vor transmite un simbolic mesaj revoluționar rockerii de la Vița de Vie și Sarmalele Reci, precedați de timișorenii de la The Bandits și cei de la Sonatic.

Activitățile de omagiere a evenimentelor din Decembrie 1989 de la Timișoara sunt organizate de Primăria Municipiului Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, în parteneriat cu: Fundația Națională a Revoluției din Decembrie 1989, Asociația A.L.T.A.R. – 1989, Asociația „17 Decembrie a Răniților și Familiilor Îndoliate în Revoluția din Decembrie 1989”, Asociația „Memorialul Revoluției 16- 22 Decembrie 1989”, Frontul Democratic Român, Asociația Revoluționară „Frăție, Egalitate, Colaborare, Cooperare”, Asociația „Victoria” a Luptătorilor în Revoluția din Timișoara, Forumul Revoluției din Decembrie 1989, Asociația „Revoluția 1989 Timișoara”, Asociația pentru Recunoașterea Meritului Revoluționarilor, Asociația „16 Decembrie 1989”, Asociația Luptătorilor din Revoluția Anticomunistă, Asociația 16-22 decembrie 1989, Asociația „Laurii Victoriei Revoluției din Decembrie 1989”, administrația județeană, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, instituțiile culturale locale, SALVO etc.

                                                                                                                               Sursa foto: https://www.g4media.ro