Curs de recalificare prin Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara

Proiectul „Rețea de Succes” – ID 336348, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara alături de AJOFM Timiș, se adresează persoanelor vulnerabile, șomerilor, tinerilor sau persoanelor cu vârsta peste 55 de ani. Prin intermediul proiectului, cei aflați într-una sau mai multe din situațiile menționate pot accesa cursuri gratuite sau subvenționate, ce se finalizează cu certificate recunoscute la nivel național, iar astfel își pot mări șansele reale de angajare.

Programele disponibile oferă oportunitatea de a învăța o meserie căutată pe piața muncii, și anume: ajutor de bucătar, cofetar, specialist în managementul deșeurilor, gestionar depozit, inspector de securitate și sănătate în muncă (SSM), contabil, manager de proiect.

Înscrierile se fac pe adresa de e-mail: reteadesucces@cciat.ro, iar relații suplimentare pot fi obținute la telefon: 0256 490 771, sau la sediul CCIAT, din Piața Victoriei nr. 3.