Doar încă patru zile pentru înscrierea la Festivalul Euroregional de Teatru de la Timișoara, ediția 2026

Ziua de 20 decembrie a.c. reprezintă termenul limită de trimitere a propunerilor de participare la Festivalul Euroregional de Teatru de la Timișoara (TESZT), ediția de anul viitor, cu numărul 16. Acestea vor fi expediate pe adresa de email: festival2026teszt@gmail.com.

Sintagma-cheie a ediției viitoare, „Linii de front”, invită la perceperea granițelor exterioare și interioare în condițiile actuale. „Festivalul lansează o întrebare esențială: cum se poate exista și coexista într-o epocă a dezbinării, marcată de războaie și realități postbelice, migrație, populism în creștere și extremism de dreapta, polarizare digitală și criză climatică”, precizează organizatorii.

Echipa TESZT invită critici, organizații, trupe/ teatre interesate să propună spectacole de teatru, dans, performance, musical, teatru de păpuși și animație, proiecte site-specific și hibride, inclusiv opere care implică orașul, spațiul digital sau comunitățile ca parte a limbajului artistic. Propunerile pot să provină atât din zona independentă, cât și din cea instituțională, iar selecția va fi făcută de echipa curatorială a TESZT.

Spectacolele vor avea loc în perioada 23–31 mai 2026, vor fi traduse în română, maghiară și engleză, în funcție de limba maternă a artiștilor, și vor fi urmate de discuții cu publicul. Audiența vizată de acestea poate avea vârstă adultă sau tânără.

Organizat începând din 2008 de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, un teatru minoritar într-un oraș multilingvși multicultural, TESZT este unul din cele mai importante spații de dialog teatral din euroregiune.