La doar 25 de ani, handbalistul Aron Dedu renunță la activitatea sportivă și se va îndrepta spre antreprenoriat.
În vara anului trecut, el a plecat de la desființata CSM Odorheiu Secuiesc și a revenit la SCM Politehnica Timișoara, însă în prima parte a sezonului a primit puține minute de joc, comparativ cu câte și-a dorit el. Acesta a fost unul dintre motivele deciziei luate de interul Aron Dedu, potrivit managerului SCM Timișoara, Alexandru Dedu, tatăl jucătorului. Alexandru Dedu mai spune că nu a încercat să îi influențeze deciziile, ci l-a lăsat să urmeze calea pe care o dorește.
Aron Dedu este fratele internaționalului Călin Dedu, este născut la București și are 1,98 m înălțime. Posesor al tricoului cu numărul 10, el a mai jucat la CSM București (2019 – 2020), participând în Challenge Cup, și la Steaua București (2023 – 2024), luând parte în Cupa Europeană.
