Liceul „Vlad Țepeș” din Timișoara a luat Cupa „Memorialul Revoluției” la minifotbal

Ediția a XVII-a a Cupei „Memorialul Revoluției” la minifotbal s-a desfășurat ieri, 14 decembrie, la Sala „Constantin Jude” din Timișoara. Competiția, organizată în cadrul programului comemorativ și aniversar inițiat în această iarnă de Memorialul Revoluției din Timișoara, a fost câștigată de echipa Liceului Teoretic „Vlad Țepeș” din Timișoara, deținătoarea Cupei Eroilor Neamului.

Lotul campion a fost alcătuit din: Mihai Traia, Ioan Andrieș, Darius Codiță, Mateo Ciucur, Vlad Nechita, Darius Giurgiu, Fabian Gaiță, Alexandru Buțu, Răzvan Muscalu, Răzvan Cenan și Sabri Ozdemir.

La turneul inițiat în memoria Eroilor Martiri ai Revoluției din 1989 u participat șase echipe. Acestea au fost formate din tineri proveniți din instituții de stat, ONG-uri care sprijină copiii defavorizați social, centre de reeducare, precum și din rândul asociațiilor de revoluționari. Competiția s-a desfășurat în două grupe a câte trei echipe, primele două clasate din fiecare grupă disputând meciuri suplimentare pentru stabilirea ierarhiei finale.

Dintre cele șase formații participante, s-a evidențiat echipa Liceului Teoretic „Vlad Țepeș”, antrenată de prof. Paul Ivan. Aceasta a obținut victorii în toate partidele, demonstrând un joc solid, organizat și eficient. O figură frumoasă au făcut și tinerii de la Centrul Educativ Buziaș, coordonați de Ionuț Lefter (monitor sportiv), precum și echipa „Metanoia”, aceasta fiind și ordinea finală a podiumului.

Premiul Fair-Play a fost acordat echipei Penitenciarului Timișoara, instituție care a participat mereu la Cupa Memorialul Revoluției, chiar și cu două echipe.

La capitolul individual, s-au remarcat: Noramah Morand (Centrul Educativ Buziaș), Ioan Andrieș (portar) și Darius Codiță, ambii de la Liceul Teoretic „Vlad Țepeș”, precum și Vasile Ion („Metanoia”) și Voinea Mariana („Andalucia”).

Arbitrajul turneului a fost asigurat de reputatul cavaler al fluierului Gheorghe Stănescu, iar organizarea a fost coordonată de Mihai Roșuș, președintele Federației Române de Fotbal de Stradă, Memorialului Revoluției fiind reprezentat de prof. Costel Balint, arestat în Decembrie 1989.