Prima manifestare științifică organizată în anul în curs de către Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) va avea loc on-line de Ziua Unirii Principatelor Române. Cu un generic pe măsură, simpozionul științific „Diabetologia românească unită” face parte din programul de educație medicală continuă dedicat de SRDNBM pofesioniștilor din sectorul medical.
Evenimentul, la a doua ediție, va fi deschis la orele 12,00 de prof. univ. dr. Bogdan Romulus Timar, președintele SRDNBM. De altfel, prof. univ. dr. Bogdan Timar, care este și șeful Secției de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” din Timișoara, respectiv decanul Facultății de Medicină din Timișoara, va avea o prezentare în cadrul manifestării, cu privire la „Managementul riscului cardiovascular la persoanele cu diabet zaharat tip 2”.
Programul simpozionului științific se desfășoară pe trei secțiuni și include teme de foarte mare importanță pentru amintitul domeniu medical: „Tranziția adolescentului cu diabet: între dependență și autonomie”, „Neuropatiile diabetice – cum identificăm și cum tratăm eficient”, „Managementul diabetului zaharat la pacienții cu boala cronică de rinichi” etc.
Prezentările vor fi urmate de discuții, simpozionul având un rol important în activitățile de informare – conștientizare ce contribuie la dezvoltarea constantă a diabetologiei românești.
