
În urmă cu două săptămâni, la sfârșitul Sfintei Liturghii de duminică, IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului îi întreba pe credincioși: „Ce părere aveți, cum ziceți, vreți să aducem corul Madrigal de Florii? Să ne încânte sufletele?” Cine n-ar vrea!? Și, iată că Mitropolitul Ioan s-a ținut de cuvânt. Ieri, în Duminica Floriilor, la sfârșitul slujbei praznicului intrării Domnului în Ierusalim, în Catedrala Mitropolitană din Timișoara a cântat corul Madrigal.

Mai înainte de cântările corului IPS Ioan a spus: „Acesta este darul meu pentru credincioșii Bisericii, care de câte ori am apelat la ei mi-au sărit în ajutor. Le spuneam haideți să ajutăm oamenii sărmani, credincioșii mă ajutau. Corul Madrigal, acest buchet de flori alese, venirea lor să cânte aici, este darul meu pentru bănățeni!”
Corul Madrigal a susținut în catedrală un mini-concert de aproape 30 de minute. În prefațarea lui, IPS Ioan a mai spus că acest cor este unul din lucrurile care dăinuie de dinainte de 1989. Ceea ce, înțelegem noi, este într-adevăr de calitate. Iar asemănarea componenților cu un buchet de flori alese este chiar o metaforă bine aleasă.

Înainte de a ieși din catedrală și de a-și dărui binecuvântările atingând capetele creștinilor, după ce a binecuvântat-o pe dirijoarea Anna Ungureanu și pe fiecare corist, Mitropolitul Banatului a mai făcut o observație: „Eu cred că și îngerii au învățat românește, ascultând cum cântă acest cor! Neapărat așa este: îngerii știu limba română…”

Începe Săptămâna Patimilor, câteva zile în care ar trebui să ne iertăm unii pe alții și să ne pregătim de petrecerea celui mai important eveniment din viața creștinilor.