La Catedrala Mitropolitană a Banatului, sărbătoarea Nașterea Domnului a început tot în Ajun, odată cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, ținută de dimineață, și Vecernia cu Litie, după-amiaza.
Prima zi de Crăciun, mâine, 25 decembrie, praznicul Nașterea Domnului va debuta la orele 8,00, când va avea loc slujba Utreniei. Principalul moment al sărbătorii va reveni ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului. Ierarhul va oficia Liturghia Arhierească a Sfântului Vasile cel Mare, aceasta fiind programată pentru orele 9,30. După-amiaza, de la orele 17,00, va fi săvârșită slujba Vecerniei, urmată de tradiționalul concert de colinde susținut de Corul Catedralei Mitropolitane.
În a doua zi de Crăciun, poimâine, 26 decembrie, la praznicul Soborul Maicii Domnului, Utrenia va fi celebrată la orele 8,30, iar Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur – la orele 10,00. Vecernia cu Litie va fi ținută la orele 17,00 și va fi continuată de un concert de colinde susținut, de la orele 18,30, de Corala bărbătească ortodoxă „Epifania” din Timișoara dirijată de Florin Nicolae Șincari. Concertul, la care vor participa și soliștii: Andrei Flavius Faur, preot Daniel Pop și Dumitru Silviu Sîrbu, este dedicat centenarului Patriarhiei Române, înființată în 1925.
În a treia zi de Crăciun, sâmbătă, 27 decembrie, dedicată Sfântului Arhidiacon Ștefan, programul slujbelor religioase la Catedrala Mitropolitană a Banatului va fi identic cu cel din ziua precedentă. Adică, orele 8,30 – Utrenia; orele 10,00 – Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur; orele 17,00 – Vecernia. De această dată însă, slujba de după-amiază nu va mai fi urmată de vreun concert de colinde.
