Slujbe de Bobotează la Domul Romano-Catolic timișorean

Credincioșii romano-catolici vor sărbători Botezul Domnului mâine, 11 ianuarie. Cu acest prilej, în Catedrala Episcopală „Sfântul Gheorghe” din Timișoara, slujbele vor avea loc potrivit unui program special.

Cu începere de la orele 9,00 va fi celebrată Sfânta Liturghie în limba maghiară, de la orele 10,00 – cea în limba germană, iar de la orele 11,00 – în limba română. Misa în limba engleză va fi săvârșită la orele 12,30 de fratele Gabriel da Costa, capelan la Parohia Romano-Catolică Preasfânta Inimă a lui IsusTimișoara III. Sărbătoarea se va încheia seara, o dată cu Sfânta Liturghie Pontificală oficiată în limba română, de la orele 18,00, de Excelența Sa József-Csaba Pál, Episcopul Diecezei de Timișoara (care cuprinde județele Arad, Caraș-Severin și Timiș).

În Timișoara există nouă lăcașe de cult romano-catolic, inclusiv Domul din Piața Unirii, care deservesc tot atâtea parohii aparținând acestui cult, una din ele fiind legată de etnia bulgară.

Sărbătoarea Botezul Domnului este extrem de veche, fiind atestată conform unor izvoare istorice încă din creștinismul antic. În formele timpurii ale acesteia, în Răsărit accentul a fost pus pe Botezul lui Iisus în Iordan, însă în Apus atenția s-a concentrat mai ales pe venirea Magilor la Betleem.

Această diferență a rămas valabilă până la ora actuală. Și astăzi, tradițiile orientale (ortodoxe) pun în prim-plan Botezul Domnului și arătarea Sfintei Treimi, în timp ce tradițiile occidentale (catolice și multe protestante) se axează pe „Arătarea Domnului” către neamuri, simbolizată de Magi. Însă în perioada Bobotezei binecuvântarea caselor este o caracteristică împărtășită de ambele culte, chiar dacă ritualul este diferit.

În lumea catolică este răspândit obiceiul de inscripționare cu cretă deasupra ușii de acces în locuință a unei formule precum: „20 C (uneori G) M B 26”, în care crucile îl reprezintă pe Cristos. Literele sunt interpretate fie ca inițialele asociate Magilor: Gașpar – Melchior – Baltazar, fie ca o abreviere pentru binecuvântarea casei în limba latină: „Christus Mansionem Benedicat” („Dumnezeu să binecuvânteze această casă!”.

                   Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1321604296678785&set=a.466513712187852