Activitatea de încasare a taxelor de concesiune pentru locurile de veci din cimitirele timișorene va fi reluată de Primăria Municipiului Timișoara din 1 februarie 2026, fiind sistată pe întreaga lună decembrie a.c., cât și pe parcursul lunii imediat următoare.
„Măsura este necesară pentru efectuarea procedurilor anuale de închidere și deschidere de exercițiu financiar, precum și pentru actualizarea evidențelor specifice Serviciului Cimitire din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara”, informează Serviciul de Comunicare al administrației publice locale.
Până la 1 februarie 2026, cetățenii pot depune documentele necesare spre a încheia contractele de concesiune, atât pentru locuri de veci noi, cât și pentru cele existente., la camera 12a de la Primăria Municipiului Timișoara.
La încheierea contractului privind locurile de veci noi sunt necesare: cererea pentru concesionarea locului de veci completată și semnată de solicitant; actul de identitate (CI/ BI); certificatul de deces al persoanei înhumate și o adeverință/ confirmare din partea administratorului cimitirului referitoare la denumirea acestuia, parcela, rândul și numărul locului de veci, precum și situația din teren (loc liber sau ocupat).
În ceea ce privește contractul pentru locurile de veci existente, sunt necesare: cererea tip pentru concesionarea locului de veci, completată și semnată de solicitant; actul de identitate al solicitantului și copia actelor de identitate ale tuturor moștenitorilor care figurează în certificatul de moștenitor sau legatar; certificatul de deces al persoanei înhumate; certificatul de moștenitor și, dacă este cazul, declarația notarială pentru renunțare, acord între moștenitori sau alte situații speciale. De asemenea, mai sunt necesare: contractul de concesiune anterior; procura notarială, dacă cererea este depusă de un împuternicit; alte documente justificative, după caz, precum: acte privind schimbarea numelui, hotărâri judecătorești sau acte medicale pentru facilitățile prevăzute de lege.
Pentru informații suplimentare, cetățenii se pot adresa Serviciului Cimitire, la camera 10 a Primăriei Municipiului Timișoara.
