Trei figuri care au schimbat destinul României, trei documentare-eveniment și trei ocazii de a privi istoria dincolo de manuale. De Ziua Timișoarei – Timișoara City Celebration, Cinema Timiș te invită să intri în culisele vieții publice dar și private a trei personaje esențiale din istoria noastră: Regina Maria, Regele Mihai și dictatorul Nicolae Ceaușescu.
Oferite în dar spectatorilor în cadrul sărbătorii orașului, în data de 1 și 2 august, proiecțiile au intrare gratuită, pe bază de înscriere și fac parte din Turneul Național de Educație Istorică, realizat de Chainsaw Productions, cu sprijinul Banca Transilvania, CPI Group și Black Sea Oil&Gas. Proiecțiile sunt susținute de Cluburile Rotary din județul Timiș.
Maria, Inima României
Documentar (1 august, ora 16) – Producător: John Florescu, narator Marcel Iureș.
Povestea rolului politic și a interesantei vieți private a Reginei Maria a României. Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prințul Moștenitor al României în 1893. Vom vedea cum a condus țara în timpul ororilor Primului Război Mondial, până la victoria de la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Filmul nu evită aspectele mai puțin strălucitoare ale vieții Reginei. Fiul său, Carol, și-a disprețuit părinții și când a devenit Rege a alungat-o pe Maria de la curte. Iar când comuniștii au ajuns la putere, în 1945, au șters-o din istorie.
Regele Mihai: Drumul către casă
Documentar (1 august, ora 18)- Producător: John Florescu, narator Marcel Iureș
Povestea dramatică a ultimului rege al României, Regele Mihai. Un rege care l-a sfidat pe Hitler într-un moment de cotitură al celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a fi apoi detronat și exilat din patria sa de către comuniștii impuși de Stalin.
Tovarășu’: facerea, gloria și desfacerea unui dictator
Documentar (2 august, ora 16) – Producător: John Florescu, narator Radu Bânzaru
Invitată: Lavinia Betea – profesor universitar, istoric, biograf și autor al mai multor volume despre epoca comunistă.
Filmul dezvăluie povestea de viață a lui Nicolae Ceaușescu, ajuns de la sărăcie la putere extremă. Pe parcursul a trei episoade, documentarul surprinde evoluția sa: în prima parte, copilăria și tinerețea chinuită, marcată de lipsuri, singurătate și închisoare; în a doua parte, „ciocanul rece” al pregătirii sale staliniste, care i-a permis să-și consolideze dominația acasă și să seducă superputeri din întreaga lume; la final, anii de nebunie în care „Tovarășu’” strigă la o națiune în care frica se amestecă cu foamea și furia, și care se încheie cu execuția sa, singura sângeroasă din jumătatea de est a Europei.
