Într-un trecut foarte îndepărtat, Munții Buzăului aveau un nume ce inspira groază, fiind numiți Bacauca sau Vocea/Tunetul Domnului; goții „care înainte s-au numit geți”, scrie Iordanes, denumeau zona aceasta, Caucaland. Nicolae Densușianu spune că aici trăia o populație numită caucaensi, care păzea muntele sfânt Omu, iar, „ensi” și în limba dacilor și în sumeriană înseamnă semizei. Zona aceasta dinspre Sud-Estul Carpaților cu numele Țara Luanei a fost atât de celebră în preistorie, încât în anul 1970, cei de la Hollywood au decis să realizeze aici un film, având același nume, și ca subiect epoca dinozaurilor și a unor catastrofale cutremure de pământ.
Teritoriul României este plin de mistere, mai ales în Munții Buzăului, precum cel pe care l-am găsit descris în revista „Destine” nr.11/1974: o descoperire senzațională din apropierea satului Stroiasca. Este vorba despre un puț în care autorul descoperirii spune că a intrat folosind o frânghie. Pe măsură ce cobora se făcea tot mai cald, o lumină verzui-fluorescentă părea să izvorască din pereți. Ei erau săpați în stâncă, atât de bine că nu se găseau asperități de care cei ce explorau, să se poată agăța. La o adâncime de cca. 5 m au dat de o galerie. Aceeași lumină venită de peste tot și de nicăieri, învăluia încăperea. După vreo 100 de m au dat peste o sală imensă: „Vă rog să mă credeți, nu exagerez cu nimic, nu era mai mică decât Sala Amfiteatru a Teatrului Național București. Și era toată săpată în piatră… cu un fel de mese, tot în piatră săpate. Pe fiecare din ele era așezat un schelet”! Șocul acestor vizitatori a fost însă, atunci când au realizat că scheletele „păreau umane, numai că aveau cel puțin 3-4 m lungime.”
Pe mulți cercetători, istorici, arheologi, întâmplarea redată în revistă, nu poate să-i tulbure prea mult, pentru că, se știe în lumea științifică faptul că în fosta capitală a lui Burebista, la Argedava, au fost descoperite scheletele a 80 de uriași între 3-5 m și nu întâmplător, grecii antici numeau teritoriul strămoșilor noștri drept, Țara Uriașilor, Titanilor, Zeilor, a oamenilor divini.
Întâmplarea este reluată 10 ani mai târziu, când un ofițer de Securitate a destăinuit pe când era la sărbătoarea Revelionului, un secret pe care-l păstra de foarte multă vreme: „Acolo în sat la voi s-a descoperit ceva uluitor. În pădurea aia a voastră, codrul Todoruselor, e o rețea de galerii subterane, săpate în granit, care însumează 8 000 mp. Sunt săli de 200 m lungime. Nu le-au săpat nici Burebista, nici Decebal, nici Traian. Sunt mult mai vechi.” După spusele acestui ofițer, s-au făcute teste prin metoda C-14, și ele datează de peste 6 000 de ani. El spune că acolo sunt îngropați câțiva constructori, și aveau mai bine de 3 m înălțime…„N-ar trebui să vorbesc despre așa ceva, dar oricum nu ai să mă crezi: nu erau oameni”! Semănau cu noi, spune acesta, în aceeași măsură în care semănăm noi cu cimpanzeii.
Se pare că, această fascinantă descoperire a stat în atenția cercetătorilor și a armatei române, zona de cercetare fiind extinsă cu mijloace ce puteau dezlega misterele galeriei, dar nu s-a reușit prea mult. Întrebat ce s-ar afla mai jos în galeriile acelea, răspunsul a fost că nu se poate ști, pentru că „sub piatră se află un planșeu făcut dintr-un fel de metal pe care încă nu l-am străpuns…după 10 ani. Dar ce se află acolo sub galerii este radioactiv”.
Într-o grotă din Munții Buzăului, ce datează din epoca fierului, se află desenată o scenă de luptă de domeniul fantasticului: dinspre stele pământul este atacat de o navă spațială propulsată de un jet lung de flăcări. De pe pământ pornesc în interceptarea ei două rachete. Pe baza legendelor locale aflăm că tare demult aici se găsea o cetate cu ziduri imense, deasupra căreia strălucea ziua și noaptea, un soare aidoma astrului zilei. Pe un platou mărginit de munți și râpe adânci s-au găsit așezări umane gigant, ruine ale cetății ce a fost distrusă instantaneu de un foc mistuitor, pământul fiind ars până la o jumătate de m; vestigiile arheologice care s-au găsit sunt depuse la Muzeul Militar Central din București.
