RICHARD CLAYDERMAN: Biografie
RICHARD CLAYDERMAN a împlinit ceea ce nici un alt artist francez n-a realizat până acum. Cele câteva cifre care urmează reflectă această realitate: Peste 100 de milioane de albume vândute în lume Peste 1100 de […]
RICHARD CLAYDERMAN a împlinit ceea ce nici un alt artist francez n-a realizat până acum. Cele câteva cifre care urmează reflectă această realitate: Peste 100 de milioane de albume vândute în lume Peste 1100 de […]
Când în urmă cu trei decenii a fost creată „Balada pentru Adeline”, nimeni nu bănuia că odată cu ea se va naşte şi o legendă, care va cutreiera spaţiul şi timpul, spărgând tiparele acelor vremuri […]
Japonia a cerut marţi explicaţii Washingtonului în urma informaţiilor potrivit cărora ar fi fost spionată în cadrul programului Prism al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a SUA, transmite AFP. „Suntem în prezent pe cale de […]
Pentru remedierea unei defecţiuni, Colterm anunţă întreruperea furnizării apei reci, furnizată prin reţeaua hidrofor la PT 72, în ziua de miercuri, 03 iulie 2013, între orele 08.00-16.00. Va fi afectată o parte a consumatorilor care […]
Premierul Victor Ponta le-a propus preşedintelui chinez, Xi Jinping, şi premierului Li Keqiang ca relaţia dintre România şi China să fie ridicată la nivel de parteneriat strategic, în contextul în care anul viitor se vor […]
Conform Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, tot mai mulţi românii sunt interesaţi să îşi amenajeze baia cu o cabină de duş în locul zonei de cadă pentru […]
Statele Unite trebuie „să restabilească încrederea” cu aliaţii lor europeni, în urma apariţiei unor dezvăluiri cu privire la programul lor de spionaj, a declarat luni un purtător de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, citat […]
Începând cu 1 iulie 2013, Ernst & Young trece printr-un amplu proces de rebranding la nivel global, prin care compania îşi redefineşte numele, logo-ul şi tagline-ul. Astfel, Ernst & Young devine EY, logo-ul se transformă […]
Fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA (NSA) Edward Snowden, refugiat într-un aeroport din Moscova după ce i-a fost revocat paşaportul american, poate rămâne în Rusia dacă “încetează să facă rău” Statelor Unite, […]
In urma cu cateva ore pe canalul de youtube Studio66, a fost lansata piesa Eu Pot semnata Mark si George Hora. Piesa a fost anuntata printr-un scurt teaser in urma cu doua saptamani iar fanii […]
Statele Unite ale Americii /SUA/ vor furniza aliaţilor lor toate ‘informaţiile pe care ei le cer în legătură cu activităţile de spionaj electronic de care este acuzată Agenţia de Securitate Naţională /NSA/ americană în cazul […]
Cel mai talentat fotbalist şi implicit marele câştigător al celei de-a cincea ediţii locale Milan Junior Camp este în premieră pentru România un portar, Alexandru DAMINESCU, 11 ani, legitimat la clubul FC Electrica Timişoara. Toţi […]
Sora regizorului, Iolanda Nicolaescu, cere ca testamentul pe care acesta l-a lăsat să nu fieaplicat. Aceasta acuză faptul că Sergiu Nicolaescu nu a fost înmormântat creştineşte. Totodatăea subliniază că nu-şi explică faptul că fratele său, […]
Din primele informaţii subiectele la BACALAUREAT 2013 ar fi fost postate pe Internet, înainte de examenul oficial la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală. Conducerea liceului a fost demisă pentru fraudă, iar inspectoratul şcolar a anunţat […]
Rezervele valutare ale României au scăzut cu 384 milioane euro, în iunie 2013, până la 32,307 miliarde euro, faţă de 32,691 miliarde euro, la 31 mai, a anunţat, luni, Banca Naţională a României (BNR), într-un […]
Studioul hollywoodian Paramount face planuri pentru reanimarea seriei Terminator cu o trilogie desinestătătoare, în care cel puţin primul film îl va avea ca protagonist pe Arnold Schwarzenegger. Deşi vizibil îmbătrânit şi departe de forma […]
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a cerut luni SUA să înceteze “imediat” spionarea UE, adăugând că Franţa nu poate “să accepte acest tip de comportament”, relatează AFP. “Nu putem să acceptăm acest tip de […]
Serviciile secrete americane au spionat reprezentanţele Uniunii Europene din SUA şi 38 de ambasade de la Washington, printre care cele ale Franţei, Italiei, Greciei şi ale unor ţări din Orientul Mijlociu, se specifică în ediţia […]
Zeci de mii de persoane au aclamat luni, la ora locală 0.00 (1.00, ora României), aderarea la Uniunea Europeană (UE) a ţării lor, după 22 de ani de la proclamarea independenţei faţă de fosta Iugoslavie. […]
Autostrada Arad-Timişoara nu a fost finalizată nici la termenul din 30 iunie, care este anunţat pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. În present încă se mai execută lucrări care impun […]
Pentru evitarea aglomeraţiei în mijloacele de transport pe liniile 15 şi 16, Regia Autonomă de Transport Timişoara a decis suplimentarea numărului de troleibuze pe cele două rute, începând de luni, 1 iulie. RATT a transmis […]
Nava de croazieră Silver Spirit, operată de compania italiană Silversea Cruises, va sosi astăzi, 1 iulie, în Portul Constanţa, informează un comunicat al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării. Silver Spirit […]
Parabola oamenilor cu suflet negru A fost odata o cioara care nu putea avea pui. Este o tragedie a timpurilor noastre. Ciorile fac, cu foarte multa greutate, pui. Datorita reponsabilitatilor tuturor pasarilor, pe care […]
Un nebun făgăduieşte Ş-înteleptul s-amăgeşte de Anton Pann Într-o zi Nastratin Hogea, ceartă c-un vecin având, Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând; Nastratin plecând să meargă spre a se înfăţişa, Băgă-n sân […]
Mai bea un pahar – de acum, ne îndoaie Neîncrederea surdă în bine – Mai bea un pahar, încă unul, de ploaie, Ţărână, cu mine… Nu-s multe de spus, doar această beţie Cu ce ni […]
Copyright © 2026 | MH Magazine WordPress Theme de MH Themes