Copilăria este inima tuturor vârstelor. (Lucian Blaga)
Aceste cuvinte îmi aduc aminte de o maximă a lui Constantin Brâncuşi, potrivit căreia fără amintirea copilăriei nu ne-am simţi niciodată cu adevărat tineri.
Visurile din copilărie şi felul dinamic de a fi atunci, devin repere de refacere spirituală în momente mai grele în viaţă pentru că inocenţa vârstei ascunde piedica.
Nimic din povara unui moment nu a reprimat dispoziţia de a aspira să devii o persoană importantă. Ar fi o nedreptate, faţă de copilul care ai fost, să ţii cont de greutăţi, şi nu de posibilitatea izbânzii.
Ne întoarcem, prin gând, în trecut şi luăm din amintire, dezinvoltura juvenilă care nu cunoştea opreliştea de azi.
Identitatea de oricând, a omului există din vremea jocurilor. Trăsături de caracter importante se întrevăd în felul în care te destinzi.
Mai târziu, trăsăturile se vor accentua în funcţie de intensitatea experienţei de viaţă (gravitatea situaţiei) şi de profunzimea pe care o dezvolţi în şcoală şi în biblioteci.
În concluzie, copilăria este o locomotivă a visurilor care nu are capăt de drum.
Fii primul care comentează