Andrei Zăgrean a marcat ieri după mai multe meciuri în care nu a reuşit să scuture plasa porţilor adverse. Vali Velcea l-a folosit titular în meciul cu Baia Mare, iar atacantul a reuşit în sfârşit să spargă gheaţa.
Îmi doresc să marchez meci de meci, dar câteva odată nu vrea să intre. Mă bucur că am reuşit să marchez, a spus Zăgrean. Fotbalistul spune că e greu să joci în faţa a tot mai puţini suporteri şi le reaminteşte fanilor că şi Liga a II-a are meciuri dificile. Şi acesta e un aspect negativ, suporterii care în Liga I umpleau stadionul aproape meci de meci, acum vin în număr mai mic. Sperăm să promovăm şi să îi readucem la stadion. Lumea trebuie să înţeleagă că şi meciurile la Divizia B sunt grele, chiar dacă nu sunt echipe mari, toată lumea se mobilizează când joacă cu Poli Timişoara. E mai bine să câştigăm fără să facem spectacol, dar să luăm punctele. Sunt conştient că nu a fost un meci extraordinar, dar noi încercăm meci de meci, a declarat atacantul.

Fii primul care comentează