PARANORMAL / Stigmatele răniile sfinte

Stigmatele pot fi definite că manifestări spotane, reprezentate de răni sângerânde sau de dureri atroce similare cu cele suferite de Iisus în timpul crucificării. Cei care le-au descris le văd că pe niște experiențe divine sau mistice, iar istoria pomenește de sute de credincioși care au ajuns, de-a lungul timpului, să poarte rănile crucificării fără că această să fi avut loc în prealabil. În acest caz, apar așa numitele stigmate vizibile. Există însă și un alt fel de stigmate, cele invizibile, în care persoanele în cauza resimt doar durerile crucificării, fără că vreo urmă să fie detectabilă pe corpul lor. De cele mai multe ori, rănile sunt asociate cu arome de flori sau cu alte mirosuri plăcute, nimic din ceea ce ar putea trăda o rană de lungă durată.

Creștinii le văd că pe o dovadă de netăgăduit a existenței lui Dumnezeu, un miracol menit să ne amintească de sacrificiul Mântuitorului și de menirea noastră că rod al creației divine. Scepticii, în special cei mai înverșunați dintre ei, sunt convinși că totul nu este decât o mașinațiune a clericilor, o încercare de a manipulă credincioșii și de profită de pe urmă credulității lor. Oamenii de știință nu au o explicație plauzibilă pentru aceste fenomene misterioase și, de cele mai multe ori, înclină să le trimită înspre acea categorie în care intră tot ceea ce nu poate fi înțeles… paranormalul. Ele sunt stigmatele, rănile divine ale muritorilor.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns