Nocivă pentru societate și probabil pentru destinul unei patrii, devine invidia oamenilor mici, deținători de funcții mari.
Se spune că funcția îl schimbă pe om. Eu cred invers: într-o funcție, ai curajul mai mult ca niciodată, de a fi tu însuți. Cu un suflet posedat de invidie, ai ocazia, de care te miri, de a deveni tiran și faci legi (scrise / nescrise) pentru a reprima în jurul tău, concurența. Sau aduci lângă tine, indivizi pe care-i știi nepregătiți, în orice caz, inferiori ție, și-ți distribui prin intermediul lor, deciziile înguste, precum și părerile critice, dar nejustificate, despre travaliul altora mai deștepți.
Invidia este un păcat. Cei care sunt în influența ei nefavorabilă, pentru a da curs în faptă, acestui sentiment care le chinuie sufletul, recurg la compromisuri. Mă gândesc la falsele iubiri dintre femei tinere și bărbați în vârstă, dar bine situați în domeniul lor, sau chiar la mezalianțe, la modă astăzi.
Cei atinși de invidie sunt catonici în mod excesiv față de colegii din categoria lor de vârstă (leatul lor), în schimb, destul de lingușitori cu aceia care au puterea de a-i ajuta să parvină. Se dedublează, abandonând onestitatea elementară. Se erijează abuziv în ceea ce își doresc să devină, față de lumea obișnuită, pentru ca în cazul în care cărțile se vor fi făcut pentru ei, cercul unde au avut interes, să-i primească fără opoziție, și se arată neajutorați față de cei mai puternici, bineînțeles, ca să le ofere sprijin.
Față de o persoană invidioasă trebuie să fim doar precauți, și nu s-o combatem: fiecare pasăre pe limba ei piere. În contradicție, s-ar descătușa cu acele vorbe care știe că trebuie auzite, având oroare de sinceritate, deci dacă o băgăm în seamă, ar deveni egala noastră într-o aparență văzută de mai mulți; și-ar crea culoar în lumea noastră, iar cu prima ocazie, ne-ar bârfi și în timp, în fel machiavelic, va manipula oamenii importanți din anturajul nostru.
Tendința de a obține mai mult devine sursă de bază a invidiei.
Fii primul care comentează