Simina, o adolescentă în ultima clasă de liceu, cu o geantă Louis Vuitton pe umăr asortată cu o splendidă vestimentaţia de firmă, urca scările spre apartamentul în care locuia cu părinţii. Era trecut de miezul nopţii. Lumina obscură şi lipsa unui însoţitor îi provocară o stare de nelinişte sufletească ce i se cuibări într-un ungher al inimii. Pentru prima oară simţea un fel de teamă, deşi venise târziu acasă de multe ori. Zgomotul tocurilor de la pantofii Gucci, cumpăraţi în urmă cu o săptămână, amplificau tulburarea şi nesiguranţa că va scăpa de un pericol real sau închipuit. Intensificând ritmul paşilor ajunse repede la uşa pe care o deschise în grabă. Se afla în hol, rezemată de tocul debaralei, răsuflând uşurată.
– Simina, de unde vii la ora aceasta? auzi întrebarea fulger a mamei sale.
Nu răspunse imediat. Era o surpriză că părinţii nu dormeau la ora aceea. Privea uimită cum tatăl său, plin de furie explodă:
– Este inadmisibil comportamentul tău din ultima vreme! Te porţi cu noi de parcă am fi ultimii oameni. Unde îţi petreci serile până spre dimineaţă?
– Nu înţeleg de ce nu dormiţi la ora aceasta?
– Cum să dormim, Simina, când tu lipseşti aproape toată noaptea? strigă mama ei.
– Dacă vreţi să discutăm, vă calmaţi mai întâi, zise Simina şi intră în camera ei.
Din hol se auzea cum şi-a aruncat nervos geanta pe fotoliu sau pantofii într-un colţ al camerei.
– Simina! se auzi strigătul de disperare al părinţilor.
Aceasta deschise uşa şi cu un glas mieros zise:
– Este târziu pentru voi! Mergeţi să vă culcaţi! Vorbim mâine. Răsuci cheia în uşă şi nu mai răspunse.
Era prea mult pentru ei. Nu înţelegeau schimbarea Siminei. A primit tot ceea ce şi-a dorit întotdeauna. Nu mai era Simi a lor.
A doua zi dimineaţa, se arătau cele mai frumoase semne ale unei zile de toamnă. Soarele străbătuse un traseu lung pe cer, când se trezi Simina. Somnoroasă încă, şi-a preparat o cafea, apoi a format un număr la telefonul mobil:
– Alo! Neaţa…. Da…. Nu prea bine…Ai mei… aseară sau… când era, nu dormeau…. da, da, mă aşteptau… Nu, nu s-a-ntâmplat nimic… Au încercat, dar am încheiat repede discuţia… Vom vedea azi…. Pa!…. Pe mai târziu.
Savurând cafeaua îşi zise:
– Am avut şi zile mai rele!
Se apropia de prânz. Nu mai avea timp să treacă pe la şcoală. Stabilise că era foarte bine să fie văzută în fiecare zi, câte o oră, două şi pe la cursuri. Un plus de siguranţă pentru evitarea conflictelor.
Simina, obsedată de vestimentaţie, se gândea la toaleta pe care o va purta seara. I-ar plăcea o rochie cu bustul realizat din voal fronsat şi talie accentuată, iar decolteul din spate uşor accentuat, marcat cu o fundiţă. Nu. Ar fi prea sobru. Poate o rochie mini, cu imprimeu în diferite nuanţe de maro şi aplicaţii de pietre în aceeaşi culoare, pe un umăr. Pe celălalt umăr şi-ar prinde o bretea lată, elastică. Sigur, ar fi vedeta serii, dar nu i-ar displăcea nici un compleu din tafta format din fustă şi bustieră. Fusta să fie croită pe clini, iar cusăturile să fie paspoalate cu satin. O jupă din tul, croită mai mică decât fusta cu multe rânduri de volane i-ar da un aspect bufant. Şi cât de şic ar fi ca bustiera să se închidă lateral cu un fermoar ascuns. Da, da, ar fi minunat acest compleu, tineresc şi pe gustul ei! La pantofi se va gândi mai târziu.
– Gândesc frumos şi aplic prost! îşi zise Simina. Dragii mei părinţi sunt prea supăraţi să le cer bani. Nu au decât! Să mă lase în pace!
Se înfurie la gândul că va avea un show când se va întoarce acasă. Îi va fi imposibil să-l evite. Ei nu înţeleg că tinerii de azi nu mai sunt ca cei din trecut, trecut de care se simt foarte legaţi. Generaţia ei este pro, are alte probleme, visuri, temeri, fără legături retro.
Decise să poarte un pantalon cu bluză din jerse turquoise legată cu cordon, pantofi asortaţi şi mai multe bijuterii. O ţinută lejeră pentru o seară oarecare, ca cele trecute, dar îşi dorea să fie distractivă. A plecat înainte de venirea părinţilor, altfel ar fi ratat distracţia.
Spre seară, în tabloul obişnuitei animaţii urbane îşi făcură apariţia părinţii Siminei. Au urcat repede scările, sperând s-o găsească acasă. Tristeţea se strecurase uşor în sufletele lor. De ce au pierdut-o pe Simi? De ce nu au fost atenţi cu ea? Îşi dădeau seama de greşeala făcută. Banii, care nu i-au lipsit Siminei, au îndepărtat-o de ei.
– Pentru ea am muncit atât de mult! zise tatăl ei. Am dorit din toată fiinţa mea să fie fericită.
– Trebuia să stăm mai mult cu ea, adăugă mama. Nu ştim unde se duce. Nu–i cunoaştem prietenii. Am considerat că dacă are bani, are totul!
– Nu voi accepta comportamentul ei!
– Şi ce ai să faci? întrebă mama.
– Nu va mai primi niciun ban, silabisi tatăl.
– Cred că este prea târziu! trase concluzia, după o mică pauză, mama.
Avea multă dreptate.
În timp ce părinţii Siminei analizau starea sentimentală a familiei, Simina se îndrepta spre casă însoţită de doi poliţişti. Era uşor ameţită, pentru că se lăsase furată de vraja bahică.
– Fata dumneavoastră a fost implicată într-o altercaţie între grupul cu care a petrecut în seara aceasta şi un şofer de taxi la o trecere de pietoni, a explicat un poliţist. Tinerii nu se grăbeau, iar taximetristul a fost foarte nervos.
– Simina, uită-te în ce hal eşti? exclamă tatăl.
– Lasă analiza că sunt obosită. Şi lăsaţi-mă în pace! spuse cu hotărâre fata.
După ce tatăl a semnat procesul verbal şi poliţiştii au plecat, Simina a încercat să se încuie în camera sa, dar a fost oprită de mama ei.
– Trebuie să lămurim situaţia sau nu mai ai ce căuta în această casă.
– Adică mă daţi afară? strigă Simina.
– Ce altă opţiune avem, dacă eşti mai mult plecată? interveni mama.
– Ai început să bei, poate te şi droghezi? spuse cu şi mai multă furie tatăl ei.
– Nu este treaba voastră ce fac eu. Viaţa mea mă priveşte numai pe mine.
În acel moment Simina primi două palme.
– Să nu mai dai niciodată în mine, tată! Eşti incapabil să înţelegi un tânăr de azi. Eşti depăşit moral şi fizic.
În culmea indignării acesta reuşi să spună:
– Nu mai eşti fiica mea. Nu te mai recunosc. Să părăseşti această locuinţă!
Simina, sigură de efectul scontat, îi lăsă mască:
– Până termin studiile, legea vă obligă să mă întreţineţi. Nu plec niciunde. Acum duceţi-vă la culcare!
O linişte tristă şi apăsătoare începuse să macine sufletele părinţilor. Ochii lor lăcrimau. O pierduseră pe Simi.
Fii primul care comentează